Şeful Fiscului gorjean și-a recuperat taxa auto
Şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj, Marin Ciumag, şi-a trecut în declaraţia de avere şi banii pe care i-a primit din restituirea taxei auto. Şi nu sunt puţini deloc. Este vorba de 14.203 lei.
Finanţistul a vândut anul trecut două maşini, un Volkswagen Jetta şi un Mitsubishi, pentru care a încasat peste 11.000 de euro. Mai are în garaj un Volkswagen Tiguan din 2014.
În 2018, şeful AJFP Gorj a câştigat, din salariu, puţin peste 100.000 de lei. Alţi 15.443 lei i-a încasat pentru orele predate la Universitatea „Titu Maiorescu”, unde este conferenţiar universitar. La venituri se mai adaugă şi cei vreo 7.000 de lei primiţi de la AJOFM Gorj ca indemnizaţie de participare la şedinţele de Consiliu Consultativ.