Cel mai așteptat film al anului, premiera la Târgu Jiu
Dunkirk, filmul despre care marele regizor Cristopher Nolan tocmai a declarat că e cel mai bun pe care l-a făcut vreodată, va rula în premieră la Târgu Jiu, miercuri, 19 iulie, de la ora 22:30, la Cinema City.
Dunkirk a avut premiera mondială pe 13 iulie, la Londra, și a fost unanim aclamat de critici și spectatori. Filmul spune povestea ”Miracolului din Dunkirk”, așa cum este denumită o bătălie celebră din al doilea război mondial. Cu Tom Hardy într-unul dintre rolurile principale, Dunkirk a primit o notă record – 98% - din partea site-ului de specialitate Rotten Tomatoes, notă rezultată din media notelor date de câteva zeci de critici de film colaboratori ai site-ului.
”Cel mai bun film de război din istorie”, spune Richard Roeper, criticul de film al celor de la Chicago Sun-Times. ”Senzațional în toate accepțiunile termenului, țintește atât către inimă cât și către creier, dar ajunge la ambele prin intermediul sistemului nervos central” (The Wrap). ”Nolan se dovedește încă o dată a fi maestrul cinemaului pur. Dunkirk are o putere incredibilă de a te târî în mijlocul acțiunii; e un film care nu te dezamăgește nici măcar pentru o secundă” (The List). ”Dunkirk este filmul pentru care Nolan pare să-și fi construit întreaga carieră. E capodopera lui, e cel mai bun film al anului și, cu siguranță, e realizarea pe care toți ceilalți regizori vor încerca s-o depășească, pe viitor” (Irish Times). ”O experiență fabuloasă, vedeți-l pe cel mai mare ecran pe care îl găsiți în împrejurimi!” (CineVue).
Sperăm că v-am convins că un asemenea film nu trebuie ratat. Pentru curioși, Cristopher Nolan a mai regizat până acum Interstellar (2014), Inception (2010), The Dark Knight (2008), Memento (2000) și alte producții ridicate în slăvi de critici și cinefili deopotrivă.