Ședința convocată de prefect, despre stația de sortare din Târgu Jiu, în desfășurare. DSP anunță un studiu fantomă, de care nu a știut nimeni până acum
Este în desfășurare la Instituția Prefectului Gorj o dezbatere convocată de prefectul de Gorj, Iulian Popescu, cu privire la alegerea locației și a propunerii de Plan Urbanistic Zonal pentru construirea stației de sortare și de tratare mecanobiologică a deșeurilor din judeţul nostru.
Spiritele s-au încins deja, în aceeași sală fiind localnici, reprezentanți ai Agenției de Mediu Gorj și Direcției de Sănătate Publică Gorj. Lipsesc reprezentanții Primăriei Târgu Jiu și consiliului Local.
Primăria are în plan să înființeze o stație de tratare a deșeurilor la marginea orașului. Oamenii care locuiesc în apropierea gropii de gunoi nici nu vor să audă de așa ceva.
"Nu s-au prezentat date la întalnirea de data trecuta. Nu s-a prezentat un material initial, se încerca bifarea unei formalități. Am avut mai multe discutii la Bucuresti cu specialiști in tratarea deșeurilor. Scopul acestei întâlniri a fost sa avem o dezbatere reala pe modul de alegere a unei locatii pentru aceasta statie. Da, avem nevoie de aceasta statie. Am convocat la aceasta intalnire DSP Gorj, CJ Gorj, ADIS, reprezentanți ai zonei metropolitane, Primaria Targu, Garda de Mediu, Agentia pentru Protectia Mediului. Nu se regasesc in sala reprezentanti ai Consiliului Local, ai Primariei, iar ADIS mi-a transmis un mesaj scris, acum o ora, ca nu o sa participe”, a spus prefectul Popescu la începutul ședinței.
"Nu mai vine nimeni de la primărie că i-am luat toți la întrebări”, spune o femeie din sală. "Vara nu poți să stai afară. În loc să respiri aer curat, respiri aer poluat”, explică ea.
"Am discutat cu specialiști, am văzut modelul din alte județe. Nu Instituția Prefectului trebuie să spună unde se amplasează o astfel de stație. Se discută cu experți în domeniu, iar raspunderea le aparține celor de la CJ si Primaria Targu Jiu. Am discutat inclusiv despre aducerea unui autolaborator, în luna februarie.
Eu n-am fost convocat, dar am auzit de la alte instituții ca maine este organizata la Primarie o intalnire de lucru pe tema PUG-ului”, a mai spus prefectul Iulian Popescu.
In ședință s-a aflat că DSP Gorj ar fi avut în dezbatere publică pe site un studiu de impact, dar ce să vezi, nu a fost depusă nici măcar o sesizare.
"DSP nu e in măsura sa evalueze impactul asupra sanatatii, am solicitat un studiu de impact. Pe data de 28 noiembrie a fost postat pe site ul DSP. A putut fi consultat, studiat de oricine, pana in data de 11 ianuarie nu s-a primit nicio sesizare. Concluzia studiului este ca atata timp cat vor fi respectate conditiile impuse de autoritati si recomandarile din acest studiu, proiectul se construire al acestei statii poate fi demara”, a spus reprezentanta DSP Gorj.
Cine a decis ca această firma să realizeze studiul, a întrebat un târgujian din sală. ”Nu noi”, a fost răspunsul angajatei DSP Gorj.
"Sunteti cel mai vinovat pentru tot ce se intampla in judetul Gorj, domnule Giorgi. Ati eliberat autorizatii, cu notificare de la Garda de Mediu. Ce incredere putem avea noi in acest studiu, facut de o societate, care a fost platita in 2021 de POLARIS. Am fost nevoita sa imi vand casa in care am trait 15 ani, din cauza dumitale. Si o spun public”, i-a spus o târgujiancă directorul APM Gorj, Nicolae Giorgi.
”Oportunitatea unui amplasament nu are legătură cu APM, revine autorității locale”, a spus directorul APM Gorj.
Locuitorii aveau și alte nemulțumiri, față de groapa de gunoi aflată mult prea aproape de locuințele lor. Cetățenii acuză că într-o celulă sunt depuse de trei ori mai multe deșeuri decât prevedea acordul de mediu, însă directorul PM Gorj susține că nu a fost depășită capacitatea totală.
Probleme sunt reclamate și la Centrul de Aport Voluntar. Centrul ar trebui să fie, explică directorul Nicolae Giorgi, de la APM Gorj, un loc de stocare temporară, nu este un depozit de deșeuri. Aici se aduc deșeurile de care cetățeanul se debarasează, însă tot acolo este și un container frigorific pentru cadavre animale, au spus localnicii.
”Accidental, nu ar trebui să ajungă acolo. Operatorul se va ocupa de ele”.