Gorjul, inclus în programul Rabla pentru sobe. Câți bani se oferă!

Guvernul se pregătește să aducă implementeze programul Rabla pentru sobe 2024, după succesul programelor Rabla pentru mașini și electrocasnice. Românii care folosesc acest sistem de încălzire vor putea să își cumpere sobe noi.

Ministerul Mediului a făcut anunțul privind deschiderea programului oficial miercuri, 17 ianuarie, prezentând detaliile noului program și bugetul alocat pentru programele Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) în anul 2024, conform unui comunicat de presă emis de instituție.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a fost cel care a anunțat lansarea programului potrivit căruia peste 50.000 de români vor primi cel mult 10.000 de lei pentru a-și înlocui sobele ineficiente, cu unele performante, cu randament înalt.  Programul este unul pilot și se adresează comunelor din 28 de județe ale țării din zona montană, respectiv Alba, Arad, Argeș, Bistrița-Năsăud, Bacău, Bihor, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Sălaj, Suceava, Timmiș, Vrancea și Vâlcea.

Evenimentul a marcat lansarea în consultare publică a Ghidului de finanțare a Programului privind acordarea de sprijin pentru achiziționarea de aparate destinate încălzirii locuințelor, cunoscut sub denumirea de „Rabla pentru sobe”, și include prezentarea bugetului destinat programelor AFM în 2024.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a confirmat că ministerul lucrează la ghidul de finanțare pentru acest program încă din anul trecut, precizând că acesta ar putea include nu doar sobe pe lemn, ci și centrale termice pe peleți sau brichete.

Programul-pilot Rabla pentru sobe va avea un buget propus de 500 de milioane de lei, iar finanțarea se acordă pentru dispozitivele cu randament de minimum 80% și emisii mici de poluanți. „Pentru prima oară, lansăm în consultare publică un program de finanţare care îşi propune să înlocuiască sobele vechi, cele cu randament ineficient, aşa cum am spus mai devreme, cu unele noi, pentru că există tehnologii care pot să crească acest randament la peste 80%.

Aşteptăm cu mare interes contribuţia comercianţilor, a instalatorilor de astfel de echipamente, primăriilor din ţară şi a oricărui specialist până la urmă care ne poate da un feedback. Ne dorim ca acest program să reducă cheltuielile românilor cu încălzirea, la fel cum ne dorim în mod suplimentar să avem şi un aer mai curat.

Programul este unul pilot, ţin să precizez încă o dată acest lucru, şi se adresează pentru început comunelor din cele 28 de judeţe ale ţării, din zona montană, aşa cum este definită de legislaţia în vigoare, respectiv de Legea muntelui. Acolo ştim că iernile sunt mai lungi şi mai grele. Ne adresăm comunelor, dar probabil şi altor tipuri de unităţi administrativ-teritoriale, cum ar fi satele aparţinătoare ale oraşelor şi ale municipiilor. Vom pune la dispoziţie, din bugetul AFM, pentru început, 500 de milioane de lei pentru aceste dispozitive de încălzire. Propunerea pe care o fac, astăzi, este aceea de a finanţa 70% din costurile unei astfel de sobe, dar nu mai mult de 10.000 lei de persoană”, a declarat Fechet.

Ministrul a mai spus că estimarea este de a finanța prin noul program un număr de 50.000 de sobe.  Sobele vor avea o putere nominală pe care o alege beneficiarul, „dar trebuie să fie de minimum opt kilowaţi şi de maximum 35 de kilowaţi”.

El a mai spus că dintre cele 7,5 milioane de gospodării din România, 3.5 milioane se încălzesc cu lemne de foc.

Galerie foto


Vizualizări: 6,105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: