Salariul minim european va fi introdus și în România

Legislația europeană obligă statele membre să finalizeze în acest an transpunerea Directivei UE privind salariul adecvat și să aplice normele, începând cu data de 15 noiembrie. Este vorba de salariul minim european care trebuie implementat până la finalul acestui an și în România.

În prezent salariul minim brut din România este de 3.300 lei, iar Guvernul a aprobat un salariu minim de 3.700 de lei începând cu 1 iulie 2024. Formula salariului minim european prevede ca salariul minim pe economie să se încadreze în cel puțin 50% din salariul mediu. Aceasta va fi respectată, începând cu 1 iulie, de când câștigul salarial luat în calcul la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024 va fi de 7.567 lei.

UE a recomandat două formule de calcul pentru ca România să se alinieze venitului minim european, iar România va avea trei variante în aplicarea noilor măsurile legislative.

Varianta 1: În România, câștigul salarial mediu brut ajunge la suma de 6.400 lei, adică 3.974 lei valoare netă, cât primește „în mână” angajatul. Însă, potrivit datelor, acesta ajunge să fie mai mare de la lună la lună. Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent în România pentru o persoană e de 2.708 lei pe lună. Iar salariul lunar minim brut acordat este de doar 3.300 lei, potrivit România TV. Conform specialiștilor, dacă azi venitul minim european s-ar determina în funcție de coșul de consum zilnic pentru un trai decent, venitul net minim garantat în România ar trebui să fie mai mare cu cel puțin 800 lei net.

Varianta 2: Mai departe, în cazul în care venitul minim garantat în țara noastră ar trebui să se calculeze având după echivalentul a 50% din câștigul mediu brut pe economie, decalajul s-ar majora cu încă aproximativ 500 lei net. Astfel, venitul minim garantat în România ar trebui să crească cu aproximativ 1.300 lei.

Varianta 3: A treia variantă este propusă de echipa de la INS (Institutul Național de Statistică). Este vorba ca salariul minim brut să se ajusteze în funcție de rata inflației. Pe acest principiu, la o inflație de 7%, salariul ar crește cu minim 200 de lei, în acest an.

Vizualizări: 2,101

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: