S-a îmbătat și a amenințat-o cu bătaia

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie, din Dănești, cu privire la faptul că soțul său, aflat sub influența băuturilor alcoolice, ar fi căzut și îi adresează injurii. 


La fața locului s-a deplasat o patrulă din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Tg Jiu, fiind identificată femeia de 46 de ani, din Dănești, sat Barza, care a precizat faptul că în timp ce se afla la locuința de domiciliu, soțul său, de 51 de ani, pe fondul consumului de alcool și a unor discuții contradictorii, ar fi amenințat-o cu acte de violență de natură a-i provoca o stare de temere.  


Polițiștii au întocmit formular de evaluare a riscului și au emis un ordin  de protecție provizoriu împotriva bărbatului.  


În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de amenințare.



Vizualizări: 1,175

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: