Confilict între doi bărbați. Amenințări!
Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi prin plângere, de un bărbat, de 45 de ani, din Țânțăreni, cu privire la faptul că ar fi fost amenințat cu moartea.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit faptul că, în seara zilei de 03 septembrie 2024, bărbatul, în timp ce se afla la domiciliul său din Țânțăreni, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost amenințat cu moartea, de un alt bărbat, de 51 de ani, din aceeași localitate, creându-i o stare de temere.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de amenințare.