Înjunghiat în spate și abdomen

Un bărbat a fost reţinut după ce şi-a înjunghiat cu un briceag un unchi şi un nepot, fapta având loc într-o comună din judeţul Gorj. Procurorii au stabilit că în acest scandal au fost implicaţi şi soţia şi cei doi fii ai agresorului, care au fost, de asemenea, reţinuţi.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au transmis, marţi, că trei persoane au fost reţinute pentru 24 de ore pentru lovire şi alte violenţe şi tulburarea liniştii publice, iar un bărbat pentru tentativă de omor calificat şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. 


”În seara zilei de 01.09.2024, în jurul orelor 19:00, pe raza comunei Aninoasa, sat Aninoasa, judeţul Gorj, lângă terasa magazinului «La Onuţu», pe carosabil, în loc public, a avut loc un conflict spontan, context în care inculpatul S.D. a scos un cuţit tip briceag cu care a aplicat lovituri celor două persoane vătămate M.I şi C.V. Persoana vătămată C.V. a fost lovită de către inculpatul S.D. cu briceagul în zona spatelui şi în abdomen, cu penetrarea cavităţii abdominale, leziunile produse necesitând pentru vindecare 25-30 de zile îngrijiri medicale, iar persoana vătămată M.I. a fost lovită de acelaşi inculpat cu briceagul în abdomen, leziunile produse necesitând pentru vindecare 25-30 de zile îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei”, au transmis reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. 
 
 
Anchetatorii au considerat că bărbatul a acţionat cu intenţia de a le ucide pe cele două persoane. 
 
Procurorii au stabilit că acest conflict a izbucnit după ce soţia şi un fiu al agresorului s-au certat cu unul dintre bărbaţii răniţi. Motivul scandalului a fost legat de achiziţionarea de către familia respectivă a unor baloţi de iarbă de la acel bărbat, fără a achita contravaloarea acestora. 
 
”Inculpatul S.D. a scos cuţitul tip briceag cu care a lovit cele două persoane vătămate, M.I. şi C.V., în contextul în care conflictul verbal s-a transformat într-unul fizic, cu pumni şi picioarele, între cei trei inculpaţi – soţia şi cei doi fii ai inculpatului S.D., pe de o parte, şi persoanele vătămate M.I. şi C.V. (unchi şi nepot), precum şi persoana vătămată P.O.C., pe de altă parte”, a mai transmis sursa citată. 
 
Procurorii au formulat propunere de arestare preventivă a celor patru persoane, pentru 30 de zile, la Tribunalul Gorj.

Vizualizări: 3,127

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: