I-a fost interzis să se mai apropie de soția sa
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie, de 59 de ani, din Turceni, cu privire la faptul că fratele său ar avea un conflict cu soția.
La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci care a constatat faptul că bărbatul, de 55 de ani, din Roșia de Amaradia, în timp ce se afla la locuința sa, pe fondul consumului de alcool și al geloziei, ar fi amenințat-o cu acte de violență pe soția sa, în vârstă de 57 de ani.
S-a procedat la întocmirea unui formular de evaluare a riscului, în urma căruia a reieșit risc iminent, ocazie cu care a fost emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, împotriva bărbatului, căruia îi este interzis să se apropie de soția sa la o distanță de 100 de metri.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.