Romanescu l-a dat afară din PSD pe consilierul Eduard Lădaru
Partidul Social-Democrat a făcut prima excludere din rândul organizației, după ce actualul primar al municipilului Târgu Jiu a trecut de la PNL la PSD. Cel care a fost dat afară este Eduard Lădaru, consilier local în CL Târgu Jiu. Lădaru a fost unul dintre cei mai vocali politicieni social-democrați, din județul Gorj, iar asta pare că i-a supărat pe șefii lui, pe linie politică.
Adrian Dăianu, președintele PSD Târgu Jiu, un apropiat al lui Marcel Romaescu, nu a trecut cu vederea declarațiile lui Eduard Lădaru din ultima perioadă. Astfel, în ședința de Birou de Permanent Municipal a cerut excluderea lui din organizație.
Lădaru nu s-a sfiit să-i critice pe șefii PSD de câte ori a avut ocazia. Recent, el a afirmat că social-democrații au greșit când l-au desemnat pe Marcel Romanescu drept candidat al PSD pentru alegerile locale din 2024, acest lucru fiind nelegal, dat fiind faptul că Romanescu încă aparține altui partid politic.
”Cred că orice partid care îl susține pe Marcel Romanescu trădează interesele municipiului Târgu Jiu și nu face altceva decât să promoveze în continuare distrugerea municipiului Târgu Jiu”, declara consilierul municipal.
De-a lungul timpului, Lădaru a propus mai multe proiecte în Consiliul Local, ultimul fiind de stopare a cerșetoriei din oraș, însă toate sunt respinse sau nu ajung pe ordinea de zi.