Revoltată de uciderea câinilor: „Târgu Jiu nu trebuie să fie un oraș criminal!’
Uciderea câinilor din adăpostul de la Târgu Jiu a indignat mulți iubitori de animale și nu numai și este deja dezbătută la nivel național. Mai multe vedete din diverse domenii s-au revoltat de cruzimea cu care au fost ucise animalele și se implică pentru schimbarea deciziilor aberante luate în privința acestora.
Uciderea câinilor de la Târgu Jiu este dezbătută acum la nivel național după ce peste 60 de câini au fost masacrați de firma căreia primăria i-a încredințat adăpostul de câini de la Târgu Jiu.
Problema câinilor este de mult timp una gravă în Târgu Jiu unde tot mai multe animale sunt libere pe străzi și pot fi văzute în multe locuri din oraș. Dar această problemă nu poate fi rezolvată cu cruzime prin uciderea acestora, stârnind revolta multor oameni, care spun că există alte soluții aplicate cu succes în alte localități.
Unul dintre cei revoltați de modul în care autoritățile locale au găsit de cuviință să rezolve problema câinilor din adăpostul din Târgu Jiu este fostul realizator de emisiuni sportive de la Pro TV, Ioana Cosma care nu concepe ca astfel de crime să fie comise în orașul lui Brâncuși, cunoscut ca un iubitor de animale.
‚Târgu Jiu înseamnă Brâncuși. Înseamnă astfel de oameni.
Samsarul ăla de vieți, Nicolae Oprean, directorul executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Serviciul Județean pentru Ocrotirea Animalelor fără Stăpân“ (ocrotirea???), plătit din banii contribuabililor e liniștit, doarme bine din ce am văzut. Alesul local la fel. Dar amândoi au intrat în istorie împreună cu “medicul”. Au comis un masacru cu legea în mână, dar fără suflet. Felicitări, Marcel Romanescu!”, scrie jurnalista Ioana Cosma care face un apel pentru un protest organizat la finalul săptămânii viitoare în fața Primăriei Târgu Jiu.
Primarul Marcel Romanescu, a explicat atunci că padocul atinsese capacitatea maximă și că prin oraș sunt foarte mulți maidanezi lăudând „opera” celor de la asociație: ”Cei de la asociație și-au făcute temele ca la carte. Legea spune că, după 14 zile, în condițiile în care câinii nu sunt adoptați, poate face demersuri pentru eutanasiere”.