Rămășițe osoase în podul unei biserici din Târgu Jiu
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați cu privire la faptul că în podul unui lăcaș de cult din municipiul Târgu Jiu a fost găsită o cutie metalică în care se aflau mai multe fragmente osoase ce par a fi de natură umană.
Polițiștii deplasați la fața locului au ridicat mai multe fragmente osoase, de diferite dimensiuni, precum și două fragmente de craniu, ce par a fi de natură umană, urmând a fi dispusă o expertiză antropologică pentru stabilirea vechimii acestora și a eventualelor leziuni traumatice.
În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea stării de fapt, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.