S-au bătut într-o cârciumă
Trei bărbaţi din comuna Scoarţa, cu vârste cuprinse între 32 şi 46 de ani, au fost reţinuţi de poliţişti la data de 22 august, fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că la data de 20 august, în timp ce se aflau atât în incinta unui local public din localitatea Scoarța, cât și pe drumul public, cei trei bărbați s-ar fi lovit reciproc, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.
Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbaților, sub supravegherea unității de parchet competente.