Râbu explică ce ar însemna închiderea mineritului din Motru

Vasile Râbu, fostul director al EMC Motru, crede că cele două cariere din zonă nu vor fi ocolite de disponibilizări, ţinând cont de actuala situaţie a Complexului Energetic Oltenia. Ba mai mult, consideră că închiderea carierelor de la Motru ar distruge întreg judeţul. Râbu contestă decizia conducerii CEO de a înlocui şefii carierelor. Acesta spune că ar trebui să se renunţe la numirile politice şi să se meargă pe mâna profesioniştilor. 

Rep.: Ţinând cont de experienţa pe care o aveţi în minerit ce credeţi că se va întâmpla cu cele două cariere de la Motru?

V.R.: Am văzut că nu se vinde, că nu sunt contracte pentru energie şi cred că până la urmă se vor face disponibilizări. E păcat pentru că la Motru se produce cărbune la un preţ foarte, foarte mic faţă de alte cariere din CEO. Am înţeles de la colegi că vine în jur de 45-47 de lei/ tona, ceea ce este o realizare mare a celor din Motru, dar nu ştiu care e strategia domnului director general al CEO. Repet, este păcat să nu rămână funcţionale carierele din zona Motru, aceste două cariere susţin municipiul Motru. Pe lângă cele două cariere mai sunt o firmă de transport, una de panificaţie, magazine şi mai trăiesc nişte oameni cu salariile de unde lucrează dumnealor. Dacă se închide mineritul nu-i greu, e foarte, foarte greu pentru zona Motru. Mă gândesc totuşi că primarul localităţii împreună cu Consiliul Local s-au orientat să aducă nişte investitori în zonă, în cazul în care s-ar închide cele două cariere.

Rep.: SE Turceni va lua cărbune de la Roşia şi Peşteana, nu de la Motru. Ce părere aveţi?

V.R.: Se ia cărbune din alte zone din cauză că transportul este mai scump din zona Motru către Turceni, ca şi tonă cărbunele este mai ieftin la Motru faţă de la Roşia, dar cel mai ieftin transportul este de la Jilţ. Am înţeles că cele două cariere din Jilţ ar fi închise, sunt blocate din cauză că nu au deschiderea frontului. Trebuiau cumpărate pământuri cu mulţi ani în urmă pentru ca să funcţioneze carierele. Asta e primul lucru care afectează o carieră atâta timp cât nu ai investit ca să poţi să mergi cu excavatoarele, nu să stai cu ele blocate ca cei din zona Jilţ. Aici depinde şi de managementul fiecărui şef de carieră.

Rep.: Consideraţi că schimbarea şefilor de cariere va îmbunătăţi situaţia CEO?

V.R.: Probabil, domnul Antonie a făcut un studiu, înainte de a zice că un şef de cariere nu trebuie să stea mai mult 4 ani în funcţie. Nu mi se pare normal să schimbi un şef de carieră care are şi rezultate bune, care are şi un management bun la cariera respectivă, dar probabil asta e politica dumnealor să fie schimbaţi şefii de cariere. Eu îl cunosc pe domnul Guran din zona Roşia de foarte mult timp şi nu ştiu ce-i determină să-l schimbe, am înţeles că-l va schimba sau l-a schimbat deja. Eu nu-i cunosc pe cei tineri, dar am văzut că schimbă foarte mulţi oameni cu experienţă. Nici schimbările astea nu duc la bine, lasă omul în funcţie, s-a obişnuit cu angajaţii, ştie exact cum să lucreze cu ei, ştie ce salariaţi are, ştie ce trebuie să facă la respectiva carieră. În cazul în care faci lucruri care îi pot afecta pe colegi, asta e altceva, dar când ai rezultate lasă-l acolo că nu se întâmplă nimic.

Vizualizări: 159

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: