În cadrul proiectului Euroscola, ediţia a VIII-a, membrii echipei “Young Spirits for Humanity” de la Colegiul Tehnic Motru au realizat un interviu cu producătorul şi regizorul de film independent,Tedy Necula, având ca temă problema solidarităţii şi integrării persoanelor cu dizabilităţi.

- Pentru început, vă rog să-mi spuneţi ce înţelegeţi dumneavoastră atunci când vă gândiţi la sintagma “persoană cu dizabilităţi”?

- În sens propriu este o persoană care are nevoie de mijloace şi un pic de ajutor în plus ca să facă lucrurile la capacitate maximă și în mod normal ca și ceilalți, în sens mataforic, orice persoană care a șimțit la un moment dat că nu poate face ceva, pentru că aceea a fost dizabilitatea lui în acel moment.

- Ce trebuie să facă societatea pentru a oferi un ajutor eficient în legătură cu integrarea  şi sprijinirea  persoanelor cu dizabilităţi?

- Instituţiile trebuie să pună mai puțin accent pe legislativ, să lucreze mai mult pentru integrare, adică mai multe campanii de implicare la nivel mai larg, iar societatea, la rândul ei populația nu au multe de făcut, atâta timp cât vezi în stradă, în piaţă, peste tot, multe persoane cu dizabilități, se schimbă situația, dar dacă nu îi vezi  nu este nici o problemă.

- Consideraţi că este necesară o finanţare suplimentară a programelor ce vizează sprijinirea tinerilor cu deficienţe?

-Nu, nu știu ce bani s-au alocat, nu cred că este nevoie de mai mult, ci doar de echilibrarea serviciilor. Este o problema unilaterală. Dacă şcoala vrea să pună o rampă sau o balustradă, nu are de ce să aştepte o suplimentare de la guvern.

– Comparativ cu statele membre ale Uniunii Europene, cum se poziţionează România în raport cu această problemă?

- La fel de bine. Am fost şi în Germania şi în alte părţi: accesibil sau neaccesibil. În Londra nu pot să iau metroul, pentru că nu au nici un fel de lift, decât poate la trei staţii. În Bucureşti, chiar dacă nu umblu cu metroul, sunt lifturi aproape peste tot. Cred că este o evoluţie ascendentă. Suntem chiar mai bine pregătiţi. În alte părţi, chiar dacă se dau mai mulţi bani pe care poţi să-i utilizezi mai bine decât aici, concepţia este foarte neintegralistă: te pune într-un cărucior şi mentalitatea lor este mult mai limitată. Aici mă simt mai liber, faţă de ceilalţi care nu acceptă aşa de bine coabitarea personală.

- Care sunt principalele lacune în România ce ar trebui îmbunătăţite pentru a oferi respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi?

- Probabil personalizarea serviciiilor, poate eu nu am nevoie de alimente sau de un însoţitor, ci de un decont pentru deplasarea cu un taxi, deci personalizarea serviciilor.

– Care au fost principalii factori care au avut o importanţă majoră în privinţa schimbării mentalităţilor şi combaterea stereotipurilor privind persoanele cu dizabilităţi?

- Eu cred că totul pleacă de la persoanele cu nevoi speciale: cum te arăţi, aşa eşti primit. Dacă sunt pozitive și au o prezență ageabilă, nu vine nimeni de pe stradă să te scoată la plimbare, doar dacă îți dorești să faci ceva te poți integra. Orice atitudine atrage după sine o altă atitudine.

- Care a fost momentul care v-a marcat cel mai mult în proiectele pe care le-aţi realizat? Care a fost cea mai mare realizare profesională a dumneavoastră?

- Nu este una anume. Clar că decliclul l-a produs rolul din “Noro” pe care l-am jucat când aveam 12 ani. Dar în ceea ce am creat până acum, cel mai bun proiect este întotdeauna următorul, fiecare proiect este o reușită, fiecare are ceva special, nu cred că există un succes mai mare decât bucuria de a avea o diversitate de oameni şi de lumi cu care vin în contact. M-a învățat să fiu mai deschis, să accept, să nu văd numai lacunele și dramele.

Realizat de membrii echipei Young Spirits for Humanity