Propunere: Nunțile organizate în Târgu Jiu să se termine la 1 noaptea!
Distracție cu program redus! Autoritățile din Târgu Jiu propun ca nunțile organizate în municipiu, de anul viitor, să se încheie la 1 noaptea. Adică petrecerile ar trebui să înceapă mai devreme, de pe zi, și să nu se mai prelungească până în zorii zilei. Ca să treacă, proiectul trebuie să fie votat în Consiliul Local.
Ideea îi aparține primarului Marcel Romanescu. Acesta a declarat că modelul l-a împrumutat din zona Ardealului, unde nunțile sunt organizate ziua. „Am fost și eu invitat în Sibiu, la o nuntă. Pe invitație scria ora 14. Am întârziat câteva minute și m-au sunat mirii să mă întrebe dacă mai ajung pentru că am confirmat că voi merge. Am transmis că mai întârzii câteva minute. Am ajuns și atunci mi-am dat seama că începuse deja nunta și că nu era o oră trecută special pentru mine, nu era ceva personal. Atunci mi-au și spus nuntașii că la noi, în Oltenia, se obișnuiește ca nunțile să fie până a doua zi dimineața. Cred că e de bun gust un eveniment organizat ca în Sibiu, Brașov sau Timișoara și am putea împrumuta și noi acest model”, a mai spus edilul.
Acesta a declarat că s-a consultat atât cu cei care au săli de evenimente, dar și cu miri și nimeni nu s-a plâns de această idee. Primarul propune ca petrecerile să înceapă la ora 17 și să se termine la ora 1, considerând că nuntașii au suficient timp să se distreze. „Evenimentele încep să se organizeze din aprilie. Deci avem o perioadă de şase luni în care toţi cei care şi-au organizat evenimentele anul viitor şi în anii următori să poată să treacă pe invitaţii ore rezonabile”, a mai explicat primarul.
Părerile târgujienilor sunt împărțite. În timp ce unii cred că mirii ar fi cei care trebuie să decidă când se termină nunta, alții cred că propunerea vine la fix.
„Nu ar trebui să decidă mirii când vin invitații și până când se întinde nunta? Nu prea mi se pare în regulă să stabilească primăria cât durează nuntaȚ, spune o târgujiancă. „La noi, în Gorj, nu prea e lumea obișnuită cu așa ceva. Cine îți vine la 17 la nuntă? Plus că sunt multe nunți și la biserici. Nu o să mai aibă când să se facă toate cununiile”, crede o altă femeie. „Eu cred că până la 1 ar avea timp să se distreze toată lumea și apoi e liniște în oraș. Când sunt nunți, mai ales în unele cartiere, sună muzica și lăutarii până a doua zi dimineața”, a spus o altă femeie.
Momentan, totul este doar o propunere. O decizie va fi luată spre sfârșitul anului și se va aplica de anul viitor.