Primarul îl aduce pe Mâțu Stoian la zilele comunei
Administrația locală din Bălănești le pregătește cetățenilor o petrecere pe cinste de ziua lor. Zilele Comunei Bălănești au loc pe 20 și 21 august. Vor avea loc întreceri sportive dar și numeroase spectacole, în principal de muzică populară. De această dată vor concerta pentru cetățenii comunei, dar și pentru ceilalți vizitatori, artiști pentru Petrică Mâțu Stoian sau Olguța Berbec.
Zilele Comunei Bălănești se află anul acesta la cea de-a III-a ediție. Comercianții sunt așteptați să ia parte și de această dată la cea mai mare manifestare de peste an, iar localnicii sunt invitați la petrecere. Primăria și Consiliul Local Bălănești le-au pregătit invitaților lor spectacole pe cinste oferite de artiști consacrați ai muzicii populare.
Foc de artificii
Primarul Ovidiu Pungan a explicat calendarul exact al manifestărilor de Zilele Comunei Bălănești. "În data de 20 și 21 august vom organiza Zilele Comunei Bălănești. Sâmbătă va fi doar o activitate sportivă. Mă refer la fotbal, tenis de masă, șah și alte activități sportive. Duminică, vom avea deschiderea oficială începând cu orele 14. Școala Populară de Artă cu copiii din alte localități vor veni să susțină un spectacol, după care vom avea un program artistic cu interpreți renumiți de muzică populară. Este vorba de Olguța Berbec, Petrică Mâțu Stoian cât și alți interpreți. Cu siguranță va fi un show frumos", a declarat Ovidiu Pungan, primarul comunei Bălănești.
Autoritățile locale spun că și-ar fi dorit să ofere mai multe zile de petrecere locuitorilor din comună. "Facem acest lucru, nu ne putem compara cu localitățile mari în care acest eveniment este sărbătorit trei zile. Sunt mulțumit că reușesc să adun chiar și într-o zi cetățenii din comuna Bălănești și chiar vecinii localității. Oamenii vin, stau la terase, mai socializează, consumă o apă, un suc sau o bere, mai ales că este foarte cald. Aceste lucruri sunt binevenite pentru cetățenii din comună", a mai spus primarul comunei Bălănești. Evenimentul se va încheia duminică, 21 august, cu un foc de artificii impresionant oferit de autoritățile locale. Acesta va avea loc de la orele 22.