Primăriile, destabilizate de reducerea numărului de angajați
Reorganizarea din instituțiile publice, cerută de guvern în acest an, a destabilizat activitatea mai multor primării. Este și cazul primăriei din comuna gorjeană Glogova.
În timp ce la nivelul altor unități administrativ - teritoriale din Gorj este nevoie de specialiști, autoritățile locale din comuna Glogova au nevoie de muncitori.
Asta deși primăria nu este plină de funcționari. Aici sunt angajați numai 9 oameni la birouri.
"Ne descurcăm foarte greu cu personalul. Suntem 15 salariați cu toții, mă refer aici și la muncitori, și la șoferul de pe microbuzul școlar. Avem 9 funcționari, și eu cu viceprimarul. Avem nevoie de personal de deservire, muncitori pentru diferite activități în comună, la șanțuri, la podețe, de întreținere pe la instituții", a spus primarul din comuna Glogova.
Gheorghe Alpredi nu prea înțelege cum s-a făcut această reorganizare, pentru că localități de același grad au număr diferit de angajați.
"Eu am avut 17 posturi în organigramă și mi s-au tăiat două câte erau vacante și am rămas cu 15. Mi-au luat un post de muncitor și unul pe care voiam să îl transform în auditor. Nu înțeleg de ce fiind o comună de gradul trei, eu am rămas cu 15 posturi din 17 și alții cu 21 din 23. E ciudată reorganizarea aceasta", a mai spus primarul.