Primar: Avem un iluminat mai tare decât cel din Târgu Jiu

Peste 2.800.000 de lei a costat modernizarea sistemului de iluminat public din comuna Mușetești. Investiția a fost realizată cu bani de la Agenția Fondului de Mediu.

”Vreau să vă spun că a fost modernizat iluminatul public în toată comuna. Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 2.860.000 de lei, dar vreau să vă spun că avem un iluminat stradal mai tare ca cel din Municipiul Târgu-Jiu.”, a declarat Cosmin Băban.

Sătenii sin zona de munte sunt cei mai mulțumiți de această investiție.” Nici nu pot să vă descriu fericirea oamenilor din localitate, în special a localnicilor din zona de munte. Ca să vă dați seama așa, cum au primit acest sistem de iluminat modern, vreau să vă spun că din 1990 și până în prezent cred că au avut iluminat public adunat, 4 ani.”, a mai precizat primarul Cosmin Băban.

Vizualizări: 3,703

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: