Post de însămânțător de animale în organigrama unei primării din Gorj. Ce salariu primește lunar
Primăria Alimpești are în organigramă de ani bunI un post de însămânțător de animale. Postul este ocupat de o funcționară care primește lunar aproximativ 3.000 de lei.
Primarul din comună susține că angajata nu are timp de stat și în funcție de solicitările venite din partea cetățenilor, crescători de animale se deplasează în teren.
”Avem însămânțător de animale angajat de mulți ani la primăriei. Eu când am ajuns primar postul era înființat și doamna care îl ocupă era angajată. Este de mulți ani din ce am înțeles. Noi încă mai avem animale în comună. Avem și micro-ferme să zic așa. Oamenii o solicită și ea merge în teren, mai înainte să vadă despre ce este vorba și apoi merge pentru treaba pentru care este plătită”, a spus primarul.
Activitatea funcționarei aduce și bani la bugetul local. ”Nu stă mai deloc pentru că mereu are solicitări. Avem și o taxă pentru fiecare procedura, iar banii întră la bugetul local. Acum am rugat-o să identifice și câinii din comună, dacă au microcipuri sau dacă sunt abandonați”, a mai precizat Victor Drăgulescu.