Potârcă a scăpat de pușcărie măcar până la toamnă
Bolile de inimă ce care suferă fostul candidat la Președinția României și problemele generate de acestea i-au fost de mare ajutor lui „Obama de Meteor”, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție amânând până la toamnă pronunțarea unei sentințe în dosarul de evaziune fiscală în care acesta ar avea de executat șase ani de închisoare, la o pedeapsă apropiată fiind condamnat de instanțele inferioare și fratele acestuia.
Dosarul vizează modul în care familia lui Constantin Ninel Potârcă a pus mâna pe fostul Combinat Chimic din Arad, combinat care a fost vândut la fier vechi în urmă cu un deceniu și jumătate.
Magistrații de la Înalta Curte ar fi trebuit să pronunțe de două termene un verdict final în acest caz, dar au amânat pronunțarea sentinței până la toamnă, când, cel mai probabil, inculpatul-pacient se va înzdrăveni și va putea merge la instanță pentru a-și susține nevinovăția. Și, astfel, la toamnă, în plină campanie electorală pentru alegerea viitorului președinte, fostul candidat la Președinție va trebui să rămână în fața magistraților și să își susțină cauza, în loc să își facă planuri pentru o nouă candidatură, așa cum spera în 2009, atunci când și-a încercat norocul pentru a schimba palatul din Meteor cu cel de la Cotroceni.
Azi-noapte, chiar la ora 24.00 i-a expirat permisiunea primită de la instanță pentru a merge și a se trata la o clinică din Timișoara, însă ieri după-amiază pacientul din Meteor era încă sub supravegherea medicilor, el sperând ca în cursul acestei dimineți să i se permită să plece spre casă. „Știu că așa a decis instanța, să revin la domiciliu până la ora 24.00, dar eu înțeleg că fiind la spital internat nu am cum să mai fiu și în arest la domiciliu. Deciziile medicului, vitale pentru a-mi salva viața, sunt mai presus de cele ale instanței. Am înțeles că joi dimineața voi fi externat, deși vă spun sincer că nu mă simt bine deloc. Am ajuns să am șapte stenturi coronariene în corp și tot nu am scăpat de problemele cardiace. Nu mi s-a permis tot de către instanță să vin la timp să mă îngrijesc de sănătate și iată că acum situația mea s-a agravat. Sper să fi fost tratat cum trebuie pentru că, să știți, și medicii, inclusiv cei de la Târgu Jiu, pe mâna cărora am fost inițial, erau destul de stresați de prezența polițiștilor în preajma mea. Li s-au pus și lor întrebări și normal că nu s-au simțit prea bine, dar eu sper să mă fac eu bine și să pot să îmi rezolv aceste probleme în perioada următoare”, a spus Potârcă.