WizzAir le cere pasagerilor sa renunte la check-in online

Compania WizzAir si-a anuntat pasagerii ca check-in-ul online nu mai este suficient pentru a calatori si va fi nevoie sa vina la ghiseul de check-in din aeroport pentru a fi verificate toate actele necesare.

La ghiseul de check-in din aeroport personalul de handling al companiei aeriene va verifica daca pasagerul are certificatul, permisul sau rezultatul negativ al testului COVID, dar si formularul de inregistrare online aferent, solicitat de tara de destinatie, informeaza compania, scrie profit.ro.

"Wizz Air incurajeaza pasagerii sa realizeze check-in-ul la aeroport cu cel putin doua ore inaintea plecarii si sa viziteze ghiseul pentru check-in, chiar daca au realizat deja check-in-ul online", a fost mesajul transmis de companie catre pasageri.

Daca documentele prezentate sunt valide, Wizz Air va emite un nou permis de imbarcare, care le va permite pasagerilor sa se imbarce.

"Daca pasagerul nu poate prezenta toate documentele solicitate, compania aeriana este obligata sa refuze transportul, intrucat pasagerul risca sa nu fie acceptat in tara gazda. Nerespectarea acestor reglementari va rezulta in penalitati atat pentru pasager, cat si pentru compania aeriana", a transmis Wizz Air.

Vizualizări: 2,063

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: