S-a deschis Stațiunea Săcelu. Prețurile concurează piscine de lux din Târgu-Jiu

Deschiderea stațiunii de la Săcelu, așteptată cu nerăbdare atât de autoritățile locale, dar și de gorjenii care an de an vin aici la tratament, s-a produs, numai că taxele de intrare impuse sunt mult peste așteptări. O recunoaște chiar primarul Gheorghe Dumitrelea, care consideră că în felul acesta stațiunea nu va mai fi la fel de căutată.

Primarul din Săcelu a sperat și că pensionarii sau măcar angajații Complexului Energetic Oltenia vor avea ceva reduceri, numai că prețul stabilit de cei din conducerea complexului sunt fixe.

Vorbim de o taxă de 35 de lei de persoană pe zi în week-end și 32 de lei în timpul săptămânii. ”S-a deschis în cele din urmă stațiunea, deși ar mai fi de făcut mici lucrări de amenajare, însă tarifele stabilite pentru acest sezon estival sunt exagerate, aș putea spune că sunt mult peste așteptări și peste ce pot administratorii bazinelor să le ofere celor care vin aici mai mult de nevoie. Tarifele sunt mari ținând cont că veniturile tuturor au avut de suferit din cauza pandemiei”, a declarat Gheorghe Dumitrelea.

Primarul spune că nici măcar șezlonguri nu ar fi pentru toți, dacă s-ar umple la nivelul permis. „Nu mai pot oferi nici șezlonguri gratuite la cei care vor veni aici la tratament dacă vor funcționa chiar și cu 70% din capacitate, ceea ce ar însemna 700 de șezlonguri. Puteau măcar să facă o reducere pentru pensionari sau pentru angajații CEO“, susține Dumitrelea.

Primarul din Săcelul este convins că turiștii care veneau la Săcelu pentru tratament se vor orienta spre alte stațiuni. ”Pe lângă gorjenii care vin an de an la tratament aici, aveam turiști din Dolj, Vâlcea, Mehedinți, Hunedoara și chiar din zone mai îndepărtate. Mulți vor renunța să mai vină când vor vedea aceste tarife mult prea mari. Eu știu și înțeleg că nu se acoperă cheltuielile de funcționare, dar nici nu ne puteam bate joc de oameni. Singurul lucru bun este că au angajat 7 cetățeni din Săcelu pentru a lucra aici pe timpul verii, asta pentru că în anii trecuți îi aduceau din alte părți”, a mai spus Gheorghe Dumitrelea.

Vizualizări: 27,542

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: