Anchetată pentru că și-a bătut fiica vitregă
Scandal la Rovinari, ieri, între mama vitregă a unei fetițe de patru ani și rude ale acesteia din partea tatălui, bunica susținând că cea mică ar fi fost bătută și înnegrită pe corp. În lipsa tatălui, care este plecat la Constanța să muncească, bunica a sesizat Poliția, cerând inclusiv să-i fie încredințată custodia minorei. Deocamdată fata a rămas însă tot la cea acuzată că a bătut-o, tatăl fiind așteptat acasă pentru a clarifica lucrurile.
Ștefania, fetița de 4 ani apărată acum de bunică, trăiește într-o garsonieră în care mai are patru frați pe care mama sa vitregă îi are dintr-o altă căsnicie. Tatăl ei s-a căsătorit cu actuala soție în urmă cu doi ani și, de atunci, locuiesc într-un bloc insalubru situat chiar în spatele Primăriei Rovinari. Bărbatul pleacă însă la muncă și stă mai puțin pe acasă, mama sa și o soră mergând duminică la nepoțică pentru a vedea cum se simte și ce mai face. Acestea povestesc însă că nu le-a fost deschisă ușa, ele insistând să intre întrucât aflaseră că cea mică fusese bătută cu cablul de la televizor.
„Nu ne-a deschis ușa la garsonieră și atunci am plecat de la ea, ducându-mă direct la Poliție. A trebuit să intru la ea acolo cu Poliția că să putem merge cu copilul la spital pentru că se vedea că e bătută. La spital însă ea a dat semnătură cu nepoțica nu are nimic și nu trebuie internată, după care a fugit cu ea acasă. A dat ea declarație pe propria răspundere și a scăpat, dar se vedea clar că fata era bătută rău de tot”, spune o soră a tatălui fetei.
Anchete și para-anchete
Femeia a mers la „vecinii” de la Primăria Rovinari și le-a adus la cunoștință celor de la Protecția Socială incidentul respectiv, inspectorii care au mers acolo constatând că fetița avea lovituri pe corp, provenite cel mai probabil în urma unei bătăi. Mama a dat chiar o declarație scrisă, în care preciza că nu poate menționa cauza pentru care a lovit-o peste mânuțe pe fetiță și că s-a prezentat cu ea la UPU Rovinari, de unde a fost trimisă înapoi acasă. Cei care au văzut-o însă pe copilă spun că aceasta prezenta urme de agresiune pe corp, la mâini, nas și ureche, mama recunoscându-le inspectorilor că a bătut-o pe cea mică.
Ieri a fost rândul celor de la Direcția Județeană de Asistență Socială și Protecția Copilului de a merge și a sta de vorbă cu mama, la finalul audierilor decizia acestora fiind ca micuța să rămână cu mama vitregă, lucru care a nemulțumit-o complet pe bunica fetei. „Eu nu o mai pot lăsa pe cea mică acolo că o omoară criminala asta. Fata trebuie luată de acolo imediat”, a cerut bătrâna, însă cei de la Protecția Copilului au explicat că mama și tatăl au același domiciliu cu fata și, ca urmare, cel puțin până când vine tatăl acasă cea mică rămâne în aceeași locație.
Bărbatul era așteptat aseară la Rovinari, azi el urmând să meargă la Serviciul de Medicină Legală pentru ca un medic legist să o examineze pe minoră. Concluziile acestora sunt necesare și în ancheta deschisă de polițiștii din Rovinari, mama fiind cercetată pentru violență în familie, o acuzație nouă, regăsită în noul Cod Penal.