Ponta spune că „l-a iertat” pe Orban! DNA nu!
Mai vechiul conflict dintre Victor Ponta și Ludovic Orban a fost reaprins de cercetările penale pe care le fac procurorii anticorupție și care au dus la scoaterea din cursa electorală și din prim-planul scenei politice a celui care până luni dimineață era candidatul PNL la Primăria București.
Vestea că liderul liberal a anchetat DNA a fost comentată și de deputatul de Târgu Jiu, fostul premier neuitând că Orban a fost singurul român care a depus o plângere penală la DNA împotriva soției sale, Daciana Sârbu fiind acuzată că nu a menționat în declarațiile de avere și partea din avere cu care a venit Ponta în căsnicie. La vremea respectivă fostul premier spunea că „nu ne facem plângeri penale la soții”, ieri având ocazia să comenteze și situația în care a ajuns Orban. „Eu l-am iertat demult pe Ludovic Orban, dar Dumnezeu nu-i uită nici pe proști, nici pe ticăloși!”, a comentat fostul premier pe pagina sa de socializare.
Ponta și Orban sunt în conflict de mai mult timp, în momentul în care liberalii au fost dați afară din USL și de la guvernare acesta spunând despre cel care era premier la acea vreme că „nu-l mai satură Dumnezeu de atâta putere”. În replică, ulterior, Corpul de Control al Guvernului condus de Ponta a sesizat DNA cu privire la posibile ilegalități în derularea contractului de modernizare a Transalpina, fostul ministru al transporturilor negând că ar fi încălcat legea. Luni, Orban s-a văzut totuși nevoit să renunțe la toată puterea pe care o avea, spre deosebire de Ponta el demisionând din toate funcțiile publice pe care le deținea, mai puțin din cea de parlamentar, decizia fiind luată imediat după ce DNA l-a pus sub acuzare. Orban era candidatul liberalilor la Primăria Capitalei, dar și prim-vicepreședinte al partidului și vicepreședinte al Camerei Deputaților. Procurorii au comunicat că el ar fi cerut 50.000 de euro unui om de afaceri care l-a denunțat însă, banii urmând să îi folosească în apropiata campanie electorală, asta în condițiile în care statul va subvenționa de la buget toate cheltuielile legate de campania pe care și-o vor face politicienii în acest an.
Ce spune DNA
„La data de 1 martie 2016, inculpatul Orban Ludovic, prim–vicepreşedinte al unui partid, a contactat un om de afaceri pe care îl cunoştea, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care Orban Ludovic candidează la funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Ulterior, la data de 20 martie 2016, cu ocazia unei noi întrevederi, inculpatul Orban Ludovic i-a pretins omului de afaceri suma de 50.000 euro în numerar, cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menţionat, cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a fi promovată imaginea candidatului. Inculpatul Orban Ludovic a precizat că are nevoie de suma solicitată în aproximativ una – două săptămâni. Omul de afaceri a acceptat să efectueze plata sumei de 50.000 euro în considerarea funcţiei de conducere pe care Orban Ludovic o deţine în cadrul unui partid şi a potenţialului de intervenţie al acestuia în domenii de interes în afacerile controlate de acest om de afaceri”, a comunicat DNA, Orban fiind plasat sub control judiciar, ceea ce înseamnă că trebuie să fie permanent la dispoziția anchetatorilor.