Pilot decedat la concurs după ce maşina a fost luată de viitură

Pilotul Adrian Cernea și-a pierdut viața în timpul unui concurs de off-road desfăşurat la Slănic Moldova. Mașina sa a fost luată de viitură și doar copilotul a reușit să se salveze.

Un echipaj care participa la o competiţie de off road a fost luat de apele râului Oituz, între Breţcu (judeţul Covasna) şi Poiana Sărată (judeţul Bacău). Pilotul Adrian Cernea, fost campion național de off-road, și-a pierdut viața în timpul acestui concurs de off-road de la Slănic Moldova. Mașina sa a fost luată de viitură, copilotul a fost salvat, fiind transportat la spital, însă pilotul a decedat. Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a transmis că cel care și-a pierdut viața este pilotul echipajului, Adrian Cernea, fost campion național. „Echipajul format din Adrian Cernea și copilotul Alex Tache urma să traverseze o vale, loc prin care mai multe echipaje deja trecuseră fără probleme, moment în care au fost surprinși de o viitură. Mașina de concurs a fost luată de ape. Alex Tache a fost salvat în ultima clipă, însă Adrian Cernea a rămas blocat în mașina luată de ape, conform membrilor Comisiei Naționale de Off Road, prezenți la Slănic Moldova”, a anunțat FRAS într-un comunicat.

Potrivit Federaţiei, concursul a fost întrerupt imediat şi, în încercarea de salvare a acestuia, s-a intervenit atât cu echipaje de off road, care erau prezente la faţa locului, cât şi cu echipaje ISU.

Trofeul Dacii Liberi conta pentru Campionatul Național de Off-Road 2021 și era a doua etapă a sezonului competițional. Organizatorii erau conștienți de pericole, zona fiind sub cod portocaliu de fenomene extreme. De altfel, chiar pe pagina competiției de pe site-ul FRAS se anunța că „etapa va fi una deosebit de dificilă” din această cauză, care va solicita la maximum mașinile de concurs și echipajele ce vor participa.

Galerie foto


Vizualizări: 2,025

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: