Femeie agresată de vecin. Nu a făcut plângere!

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați miercuri prin apelul 112 de către un bărbat din municipiul Târgu-Jiu, cu privire la faptul că soția sa a fost victima unei tentative de viol.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 50 de ani, din municipiul Târgu Jiu, ar fi exercitat acte de violență asupra unei femei de 65 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce se aflau în curtea în care sunt amplasate imobilele de domiciliu ale acestora, după care a părăsit locația, deplasându-se în zona Amaradia.

Cu ocazia activitaților desfășurate, polițiștii au identificat bărbatul pe strada Ghiocelului, acesta fiind condus la sediul Politiei Municipiului Târgu Jiu, în vederea continuării cercetărilor.

Femeia a declarat cu ocazia audierii că nu a fost victima vreunei infracțiuni la viața sexuală și nu dorește să formuleze plângere penala împotriva bărbatului.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, a transmis IPJ Gorj.

Vizualizări: 1,984

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: