Gorjean găsit spânzurat
Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați luni, prin apelul 112, de către un bărbat de 57 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că l-a găsit spânzurat pe nepotul său.
“La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu, care au constatat faptul că un tânăr, de 27 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în cursul nopții de 13/14 iunie a.c., s-ar fi spânzurat într-o anexă gospodărească, aflată în curtea unui imobilul situat pe raza comunei Runcu”, a transmis IPJ Gorj.
Echipa operativă constituită la nivelul subunităţii a efectuat cercetarea la faţa locului, constatând că pe membre şi corp nu prezintă urme de violenţă, decât cele provocate prin mecanismul de spânzurare.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, a transmis IPJ Gorj.