Patru creșe noi în Gorj

Noi creșe moderne, cu un consum de energie aproape zero, vor fi construite în județul Gorj, finanțarea fiind asigurată de Ministerul Dezvoltării. Două dintre ele vor funcționa în mediul rural.
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a anunţat joi că a aprobat finanţarea pentru construcţia a 142 de creşe în 52 de oraşe şi 90 de comune.

În Gorj vor fi construite trei creșe mici la Tismana, Mătăsari și Bălești și una medie la Rovinari.
Ministerul Dezvoltării are alocaţi, din bugetul naţional, dar şi din fonduri europene, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), 230 de milioane de euro pentru construcţia de creşe noi.

„Vom cere supracontractare pentru acest capitol de buget din PNRR, la fel am cerut şi pentru Fondul Local şi Valul Renovării. (…) Prin această măsură, ne asigurăm că va fi cheltuit fiecare euro şi nu vom trimite bani înapoi la Bruxelles”, a arătat Cseke Attila.


Beneficiarii pentru care a fost aprobată joi finanțarea au la dispoziție 60 de zile pentru a depune documentația necesară realizării obiectivelor de investiții, iar Ministerul așteaptă în continuare solicitări pentru construcția unor creșe moderne și eficiente din punct de vedere energetic.

Vizualizări: 1,676

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: