Orban dizolvă Fondul de Dezvoltare și Investiții

​​Guvernul își va asuma răspunderea pe un pachet economic vizând, în principal, modificarea OUG 114. Premierul Ludovic Orban anunță că va dizolva „fantomaticul Fond de Dezvoltare și Investiții”. Mai multe primării din Gorj aveau aprobate proiecte cu finanțare din acest fond, la nivel național fiind sute de localități în această situație.

Fondul era administrat de Comisia Națională de Strategie și Prognoză. Comuna Turburea a fost prima din Gorj care a obținut o finanțare de 9.430.920 lei pentru modernizarea unor drumuri. “Toate ulicioarele din comuna Turburea vor fi modernizate”, spunea primarul Ion Bîrcă în septembrie, când i s-a aprobat finanțarea.

În octombrie au mai fost aprobate 75 de milioane de lei, din Fondul de Dezvoltare și Investiții, pentru alte localități din Gorj. Cei mai mulți bani urmau să ajungă la primăriile Săcelu și Baia de Fier, câte 16 milioane de lei fiecare pentru reabilitarea drumurilor.

Orașul Tismana, în schimb, a obținut fonduri ca să introducă rețeaua de gaze. „În ultima etapă, pentru județul Gorj, a fost aprobat: pentru orașul Tismana, pentru distribuția de gaze 10 milioane de lei, pentru comuna Peștișani, modernizare drumuri locale din satele Hobița, Brădiceni, Peștișani și Frâncești, în valoare de 12 milioane de lei, pentru comuna Săulești, la fel, modernizarea drumurilor de interes local, 8 milioane de lei, pentru Săcelu, modernizare drumuri comunale în valoare de 16 milioane de lei. La fel și la Baia de Fier, pentru modernizarea drumurilor sătești și comunale, 16 milioane, comuna Văgiulești, 11 milioane de lei”, a explicat la vremea respectivă Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.

Guvernul nu a precizat ce se va întâmpla cu proiectele care au fost deja aprobate pentru finanțare.

Vizualizări: 2,609

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: