Foștii consilieri ai lui Dăncilă fac un nou partid
Foştii consilieri onorifici ai Vioricăi Dăncilă de pe vremea când era premier, Ilan Laufer şi Alexandru Coita, anunţă că lansează un proiect politic nou, menit să ”reaprindă flacăra speranţei în România”.
Ilan Laufer şi Alexandru Coita au postat, aproape simultan, pe Facebook, un mesaj similar în care anunţă lansarea unui proiect politic noi, fiecare dintre ei făcând referire şi la celălalt.
”Azi, de Ziua Naţională, vreau să transmit un mesaj tuturor românilor care cred în viitorul acestei ţări binecuvântate, care sunt dezamăgiţi şi sătui de lozinci, de ipocrizie, de adevăruri trunchiate, de lipsa unei viziuni şi de promovarea unor interese meschine. Este un mesaj pe care mulţi dintre voi îl aşteaptă de luni bune. Astăzi a venit momentul! Am decis să fondez o nouă mişcare politică care se adresează tuturor oamenilor oneşti, patrioţi şi lucizi care vor să ofere un viitor mai bun acestei ţări. Energia tinereţii, împreună cu experienţa celor trecuţi prin multe lupte, dar care nu au încetat să creadă în România, pot reda acestei ţări locul pe care îl merită. Este un proiect care se adresează tuturor, oameni noi şi vechi, indiferent de apartenenţa politică, cât timp ni se alătură cu inima curată şi cu dorinţa de a face bine”, a scris Alexandru Coita pe Facebook.
La rândul său, Ilan Laufer a făcut anunţul adresându-se celor care ”sunt dezamăgiţi şi sătui de minciună, de manipulare, de ipocrizie, de lozinci ieftine, de lipsa viziunii şi de lipsa unui proiect de ţară”
”Dragi prieteni, dragi romani, dragi patrioti! Cu prilejul Zilei Nationale, care semnifica cel mai important moment din istoria moderna a Romaniei, dar si un simbol national al curajului, vointei, determinarii, puterii de sacrificiu si al dragostei de tara, transmit un mesaj tuturor romanilor care cred in viitorul tarii noastre si al bogatiei poporului roman, care sunt dezamagiti si satui de minciuna, de manipulare, de ipocrizie,de lozinci ieftine, de lipsa viziunii si de lipsa unui proiect de tara. Pentru ca #mieimipasa si cred cu tarie ca a sosit momentul sa reaprindem flacara speranţei în România, am decis sa fondez o noua miscare politica / un Start-Up care se adresează tuturor romanilor care vor să ofere un viitor mai bun acestei tari. Ma adresez tuturor romanilor care nu au incetat sa creada in Romania, voi puteti reda acestei tari locul pe care il merita, atat la nivel european cat si la nivel global . Proiectul se adresează tuturor, oamenilor noi şi vechi, indiferent de apartenenţa politică, cât timp ni se alătură cu inima curata”, a scris Laufer pe Facebook.
Postările celor doi continuă apoi cu acelaşi mesaj care face referire la unitate, identitate naţională, capital autohton, investitori străini şi RESTART.
”A venit momentul să reaprindem flacăra speranţei în România! Să punem capăt dezbinării şi să ne UNIM în jurul idealului unei ţări puternice, respectate şi prospere în care să domnească dreptatea! Să avem curajul să scriem o nouă pagină din istoria acestei ţări şi să înlocuim sloganurile cu PROIECTE! Să respingem naţionalismul, dar să ne recâştigăm IDENTITATEA NAŢIONALĂ şi să îmbrăţişăm simbolurile şi valorile care sunt piatra de temelie a României de azi! Să deschidem porţile ţării pentru milioanele de oameni, la fel de ROMÂNI ca noi, pe care greutăţile vieţii i-au împins pe greul drum al străinătăţii!
Să reconstruim CAPITALUL AUTOHTON şi să scriem un nou contract naţional cu INVESTITORII STRĂINI, care să ne aducă şi nouă şi lor beneficii mai mari! Să respingem izolarea internaţională şi să călcăm apăsat, cu fruntea sus, ALĂTURI de partenerii României, şi nu în urma lor! Să transformăm ţara noastră într-un LIDER REGIONAL şi un actor important în Europa şi în lume! Vă chem să veniţi alături de noi pentru a da un RESTART acestei ţări şi de a reporni motoarele României noastre! În zilele următoare vor urma mai multe detalii privind proiectul politic pe care îl lansăm astăzi. Până atunci, să ne unim cu toţii şi să strigăm din toate piepturile LA MULŢI ANI, ROMÂNIA! LA MULŢI ANI, ROMÂNI!”, este mesajul comun al celor doi.
Postările sunt însoţite de mai multe hastag-uri: #România10în10, #Româniarenaşte, #more4more, #1000în2030, #mieîmipasă. De asemenea, ambii au postat aceeaşi fotografie.