„Poiana Ciucaș” va fi amenajată în Gorj, un loc preferat de rulotiștii din toată țara

Comuna gorjeană Runcu a câștigat competiția organizată de Ciucaș, astfel că în Gorj va fi amenajată „Poiana Ciucaș”, un loc modern de picnic ce se va întinde pe aproximativ 4.000 de metri pătrați, într-o zonă apreciată de rulotiștii din întreaga țară.

Proiectul câștigător va prinde contur la intrarea pe Valea Susenilor, acolo unde autoritățile locale au pregătit deja terenul pentru această investiție.

„M-au sunat în jurul prânzului cei de la Ciucaș și mi-au spus că Runcu este comuna câștigătoare, cum ne așteptam de altfel. S-a votat masiv, a fost o mobilizare exemplară nu doar a celor din Runcu, ci a tuturor gorjenilor care și-au dorit aici 'Poiana Ciucaș'. Aceasta va ocupa 4.000 de metri pătrați, unde vor fi amenajate foișoare, locuri de campare, grătare, grupuri sanitare și indicatoare. Va fi o zonă de picnic modernă. Așteptăm să primim în zilele următoare informații despre data începerii lucrărilor. Sperăm ca acestea să înceapă cât mai curând", a declarat primarul comunei Runcu, Adi Câmpeanu.

„Poiana Ciucaș” va fi amenajată chiar la intrarea pe Valea Susenilor, iar locația nu a fost aleasă întâmplător.

„Aici avem deja o zonă de relaxare, unde am tras curent electric și am instalat rețea wireless, pentru că este locul preferat al rulotiștilor din întreaga țară. Vreau să vă spun că, în timpul pandemiei, aveam aici zeci de rulote, iar oamenii munceau online, din mijlocul naturii, stând la aer curat. Vom amenaja și un parc de joacă pentru copii, deoarece ne dorim să creăm un loc modern de relaxare în natură”, a mai adăugat Adi Câmpeanu.

Comuna Runcu a câștigat competiția cu peste 140 de milioane de voturi, în fața altor două localități din Arad și Teleorman.

Vizualizări: 3,138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: