Cea mai gravă urmare a faptului că suntem conduși de hoți de 30 de ani nu este că suntem săraci. Ci că suntem paranoici și răi. Trăim într-un cerc vicios în care oamenii corecți se tem permanent că aceia din jur vor să-i fure, să-i păcălească, să le dea țepe. Hoția ne-a furat empatia.

Ne-am convins pe noi înșine atât de bine că nu putem avea încredere în nimeni încât nici nu mai remarcăm oamenii care suferă în jur. În capetele noastre aiurite și-n sufletele noastre mici, nimeni nu mai suferă. Cerșetorii nu sunt oameni amărâți care au nevoie de ajutor, ci membri ai unei grupări infracționale complexe, la dracu, am ajuns să credem că e un fel de corporație care lucrează întru păcălirea noastră. Șefii acestor haimanale atentează la ăia unu-doi lei din buzunarele noastre. Lei de care nu ne pasă absolut deloc și pe care-i cheltuim în cele mai aberante moduri, altfel, dar este vorba de principiu, nu? Cum să fim păcăliți în halul ăsta? Trăim în capitalism, sunt leii noștri, să se ducă și ei la muncă dacă vor leii lor, nu? Culmea, nici când cerșetorii vor să ne facă un serviciu nu ne lasă inima să le dăm ceva. Ați văzut cum reacționează șoferii când cineva încearcă să le spele parbrizul, la stop, de pildă? Dumnezeule, zici că băieții (mulți sunt chiar copii) ăia vor să le dea cu rahat sau acid sulfuric pe geamuri.  Îi simți cu tremură de nervi când bagă-ntr-a-ntâia și mașina ȚUP, face un salt din ăla improbabil și periculos, gata-gata s-o lovească pe cea din față, pentru că șoferul ei e abosolut disperat să SCAPE de acel om care voia și el UN LEU ca să-i SPELE GEAMURILE. Dacă nu avem loc să dăm un metru mai în față, ca să scăpăm de nenorociți, ne mulțumim să ridicăm geamurile și să-i ignorăm de parcă am fi făcut vreun pariu, cu răceală și determinare budiste de-a dreptul, fără să ne uităm măcar la oamenii ăia, așa cum nu ne uităm la atâtea alte chestii urâte și triste care se petrec, reușind, unii dintre noi, chiar să ne convingem că, dacă noi nu ne aplecăm atenția asupra lor, atunci nici nu există.

Vineri a circulat pe Facebook o postare despre o bătrână care vindea mărar pe bordură, la Obor, și care plângea disperată că nu a cumpărat nimeni toată ziua și implora trecătorii să cumpere. Postarea a făcut mii de share-uri, pentru că la mimat empatia de ochii lumii suntem neîntrecuți. Apropo, știți ce a făcut cea care a postat poza și povestea bătrânicii? A explicat chiar ea, în postare: „nu am întrebat-o cum o cheamă sau dacă are telefon, pentru că eram în fugă, în trecere pe acolo”. Să mori tu, filantroapo, că erai în fugă?! Cam cât de în fugă poți să fii ca să poți face o poză cu care să rupi în două Facebook-ul, dar să nu poți să-i cumperi tot mărarul bătrânicii ăleia și s-o întrebi dacă are nevoie de ceva?

Iar ieri am văzut, tot pe Facebook, povestea unui bătrân care locuia într-o dubiță care i-a fost confiscată de primărie, pe motiv că era rablă și trebuia ridicată, deși aia era toată casa omului. După ce i-a fost luată dubița, și-a construit el o cocioabă improvizată din lemne și cartoane. Locuitorii din zonă i-au dat foc, laolaltă cu tot ce avea omul.

Și vă mai mirați de ce au PSD și ALDE majoritate în parlament. Păi, cum să nu aibă, într-o țară atât de defectă?