Lasconi, despre Simion: Are toate datele să devină dictator!

Candidata USR la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi, lansează un atac dur la adresa lui George Simion, liderul AUR și contracandidatul său, afirmând că acesta „are toate datele să devină dictator” și că promovează un „patriotism fals” care izolează România de Europa. 

„Izolaţionism este exact ce face el (George Simion - n.r.), şi anume faptul că doreşte să izoleze România de Europa, de restul lumii. Pe de altă parte, îi văd pe ăştia care se bat cu pumnul în piept că sunt împotriva globaliştilor, să nu uităm că AUR face parte dintr-un partid la nivel european, format din mai mulţi globalişti, din mai multe partide, adică are o structură globală. Câteodată la convine şi câteodată nu le convine”, a declarat Elena Lasconi, duminică seară, la B1TV.

Lasconi a subliniat că nu îi plac cei care jignesc şi sunt aroganţi şi a afirmat că George Simion ”are toate datele să devină dictator”.

”Mie nu îmi plac ezitanţii şi mai ales nu îmi plac aroganţii şi cei care încearcă să jignească o anumită parte a societăţii. eu m-am săturat să văd concursul ăsta de patriotism fals, m-am săturat să văd că există etichete care se pun oamenilor, noi şi voi. Eu cred că fiecare dintre noi şi ei îşi oubeşte această ţară şi nu poţi să iubeşti această ţară, dacă urăşti o mare parte din oamenii care trăiesc în această ţară. Dacă îşi doreşti ca toată lumea să fie de aceeaşi părere cu tine, mie mi se pare că acest individ are toate datele să devină dictator”, a spus Lasconi.

Vizualizări: 383

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: