O tânără și-a pierdut viața după ce mașina în care se afla s-a izbit frontal de un TIR

Un grav accident rutier s-a produs în această dimineață pe Drumul Național 6, în apropiere de localitatea Orșova, județul Mehedinți. O tânără a murit pe loc, iar alte două persoane au fost grav rănite, după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit violent cu un TIR.

În mașină se aflau trei persoane. Potrivit martorilor, șoferul autoturismului ar fi efectuat mai multe depășiri periculoase, circulând cu viteză mare. Informațiile au fost confirmate și de alți participanți la trafic, care au declarat polițiștilor că l-au observat pe conducătorul auto efectuând manevre riscante înainte de impact.

Într-un moment critic, mașina a intrat frontal într-un TIR care circula regulamentar din sens opus. Forța impactului a fost devastatoare: motorul autoturismului a fost aruncat la câțiva metri distanță și a luat foc. Din nefericire, tânăra aflată pe scaunul din față a fost proiectată prin parbriz și a decedat pe loc.

Șoferul și celălalt pasager au fost preluați de echipajele medicale și transportați în stare gravă la spitalul din Drobeta Turnu Severin. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului.

Vizualizări: 1,868

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: