Noul Consiliu de Supraveghere al CE Oltenia a fost votat
Complexul Energetic Oltenia are începând de luni, 1 iulie, un nou Consiliu de Supraveghere. Acesta este format din șapte persoane, cinci numite luni, 1 iulie, și două în luna iunie.
Noul președinte al Consiliului de Supraveghere de la Complexul Energetic Oltenia este Marius Dumitrașcu, secretar de stat în Ministerul Energiei cu susținerea ALDE Gorj. Ceilalți patru intrați luni în CS sunt Cristian Eugen Radu, Gheorghe Ştirbu, Carmen Gabriela Popa, Marius Mănescu, iar lor li se adaugă cei numiți acum câteva săptămâni, Eftenoiu Mădălin Cornel și Georgescu Petre Mădălin.
Sorin Boza, președintele Directoratului de la CE Oltenia, este cel care a prezidat ședința acționarilor, în care au fost votați noii supraveghetori. “Am fost președintele ședinței AGA. Așa s-a derulat ședința AGA, prin retragerea mandatelor celor cinci membri din CS, numirea celor noi cinci membri și confirmarea celor doi membri numiți acum două săptămâni”, a spus Boza într-o intervenție telefonică la Tele 3. “Eu nu aș vrea să spun acum dacă e un lucru bun sau un lucru rău. Eu sper și îmi doresc ca aceia care vor veni să muncească măcar o jumătate din cât au muncit ceilalți și ca tot ceea ce vor face să facă spre binele acestui complex energetic”, a adăugat Boza.
Cine sunt noii supraveghetori
Marius Dumitrașcu, vicepreședinte al ALDE Târgu Jiu, a fost numit la jumătatea lunii iunie secretar de stat în Ministerul Energiei. Acesta a terminat Facultatea de Energetică și a lucrat în mediul privat.
Cristian Eugen Radu a mai fost în trecut supraveghetor la CE Oltenia și chiar președinte al CS. Presa a scris despre el că l-a înregistrat pe fostul director general al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciobotărică, în timp ce îl provoca la o discuție încriminatoare pentru acesta din urmă și pe care a pus-o la dispoziția poliției.
Carmen Gabriela Popa este antreprenor din 2015 încoace, iar înainte a lucrat la Metro Cash & Carry ca director de resurse umane.
Marius Mănescu este inginer șef la Oficiul de Cadastru Gorj, unde până anul trecut a fost director. Este membru al ALDE Gorj.