Mulţi jucători absenţi la reunirea Universităţii Craiova
Universitatea Craiova s-a reunit miercuri pentru a începe pregătirea noului sezon. Sub comanda lui Eugen Neagoe s-au aflat doar o parte dintre jucătorii din lot, mulți fiind convocați la loturile naționale sau învoiți.
Vacanţa s-a terminat pentru lotul Universităţii Craiova dar mulţi dintre jucătorii din lot au absentat la reunire. Antrenorul Eugen Neagoe a convocat primul antrenament, la cantonamentul „Ilie Balaci” din Lunca Jiului, numai că acesta nu s-a revăzut decât cu o mică parte dintre jucătorii de bază din lot, mulţi dintre ei lipsind, din diverse motive.
Nici surpriza oltenilor pentru stagiunea următoare, Alexandru Mitriţă, n-a fost prezent la primul antrenament, fiind învoit.
Au mai lipsit: Vladimir Screciu, convocat la naţionala României, pentru dubla din preliminariile Euro 2024, cu Kosovo şi Elveţia, Alexandru Cîmpanu, Alexandru Işfan şi Jovan Markovic, aflaţi la lotul naţional de tineret, care pregăteşte turneul final al Campionatului European, Basilio Ndong, prezent la naţionala Guineei Ecuatoriale, Gjoko Zajkov, în lotul Macedoniei de Nord, precum și Raul Silva, Juraj Badelj şi Ante Roguljic, care ar trebui să se alăture lotului în următoarele zile.