Horoscop

Berbec
Sunteți distrat şi pus pe șotii. Persoana iubită sau copiii vă vor ţine isonul, dar nu atât pe cât v-ați dori. Pare dificil de înţeles care sunt motivele neplăcerilor cu cei dragi. Pe undeva ar fi vorba despre modul de gândire şi abordare a relaţiilor afective. Rezervați-vă momente pentru a le petrece mai mult cu cei dragi şi ţineți cont de nevoile sau sfaturile lor.

Taur
Treburile casnice şi relaţiile cu membrii familiei sunt temele principale. Este posibil ca planurile legate de casă şi rude să contravină dorinţelor şi planurilor celor pe care vreți să-i implicați. Poate ar fi bine ca, mai întâi, să ascultaţi ce vor ceilalţi şi abia pe urmă să vă prezentați ideile.

Gemeni
Se conturează multe călătorii pe distanţe scurte, dar şi agitaţie mentală. Sunt momente bune, atât pentru a rezolva diverse treburi legate de rude sau prieteni apropiaţi, cât şi pentru a pune la punct documentele personale sau profesionale. Posibil ca şefii sau colegii de serviciu să vă pună tot felul de beţe în roate, dar veți reuşi să vă descurcați.

Rac
Este o zi în care fie primiți bani, bunuri sau favoruri din zona profesională în care activați, fie aflați informaţii legate de schimbarea condiţiilor de muncă sau se finalizează o activitate la serviciu, activitate care v-a adus ceva câştiguri în ultima lună. Puteți fi derutat de întorsătura situaţiei, însă veți reuşi să depăşiți totul cu bine.

Leu
Stările de spirit sunt fluctuante. Sunteți dornic să vă implicați în multe şi mărunte, dar aveți grijă că unele sunt prea mărunte ca să vă irosiți timpul şi energia ocupându-vă de ele. O discuţie furtunoasă cu un prieten vă poate oferi sfaturi şi soluţii bune pentru evenimentele în care sunteți implicat.

Fecioară
Este bine să fiți cât mai retras şi să vă ocupați doar de treburi uşoare, de rutină. Energia vitală este la cote joase, aşa încât se pot accentua diverse afecţiuni, dar în mod special inima este slăbită. Totuşi, evitați consultaţiile, analizele medicale şi intervenţiile chirurgicale, deoarece cu puţin efort veți depăşi totul cu bine.

Balanţă
Zi bună pentru discuţii şi întâlniri cu prietenii. Dacă doriți să cooptați şi pe alţii în proiectele de viitor, în special în cele profesionale, luați legătura cu cei pe care îi considerați potriviţi. Însă, după ce vă expuneți ideile, aveți răbdare şi ascultați şi opiniile celorlalţi. Primiți sfaturi bune, chiar dacă unele s-ar putea să vă displacă.

Scorpion
Aveți parte de întâlniri şi discuţii cu şefii sau cu reprezentanţii instituţiilor oficiale. Este bine să fiți rezervat în explicaţii şi să ascultaţi atent la ceea ce se spune în preajmă. Foarte uşor vă pot fi compromise imaginea publică şi poziţia în cadrul segmentului profesional în care sunteți implicat.

Săgetător
Ziua vă solicită mentalul destul de mult, de aceea fiți prudent în vorbe şi fapte. Cele mai reuşite discuţii le puteți avea cu prietenii sau cu o persoană care vă protejează de ceva timp încoace. Sunt posibile veşti din şi despre străinătate, fie de la rude, apropiaţi, fie este vorba despre detalii ale unor colaborări profesionale care implică parteneri străini.

Capricorn
Ziua vă aduce în atenţie cheltuielile pe care le aveți în comun cu alţii. Probabil că este nevoie să achitaţi facturi, taxe sau alte tipuri de datorii. Există în preajmă personaje care vă dau tot soiul de sfaturi vizavi de modul în care să vă cheltuiți resursele materiale.

Vărsător
Relaţiile parteneriale vă dau multe bătăi de cap. Motivul disensiunilor îl constituie banii pe care îi obţineți din munca desfăşurată la serviciu. Indiferent că sunt mulţi sau puţini, vi se poate reproşa faptul că aveți o atitudine nepotrivită vizavi de bani şi implicaţiile lor. Ar fi minunat dacă v-ați mai schimba scara valorilor morale în ceea ce priveşte resursele şi sursele materiale.

Peşti
Traversați o perioadă în care sunteți foarte tensionat și asta vă poate dăuna sănătăţii. Fiți prudent şi dozați-vă eforturile, dar mai ales evitați să intrați în discuţii aprinse cu şefii sau colegii de serviciu. Există diferenţe majore de gândire şi moralitate între dumneavoastră şi ceilalţi, iar adevărul este pe undeva pe la mijloc. O dietă uşoară, hidratare suficientă şi detaşarea de cotidian vă sunt de mare folos acum.

Vizualizări: 1,049

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Relații:

Citește și: