HOROSCOP
Berbec
Astrele vă recomandă retragerea din forfota vieţii cotidiene. Este nevoie să vă îngrijiți atât sufletul, cât şi trupul. Afecţiunile legate de sistemul circulator şi picioare vă pot da bătăi de cap, însă remediile naturiste vă ajută suficient. De evitat consultaţiile, analizele medicale şi intervenţiile chirurgicale pe cât posibil. Fiți foarte prudent la serviciu!
Taur
Întâlnirile şi dialogurile cu prietenii vă vor aduce informaţii importante legate de călătorii în străinătate sau de studii. Fiți prudent şi mai întâi verificați tot ce aflați. Neînţelegerile sau nereuşitele zilei pornesc de la graba de a rezolva tot şi toate într-un timp scurt. Unii apropiaţi vor încerca să vă necăjească, dar evitați-le provocările cu diplomaţie.
Gemeni
Se pare că un şef este cu ochii pe dumneavoastră şi oricât l-ați ocoli, tot va trebui să stați de vorbă cu el. Discuţiile sunt legate de banii rezultaţi din colaborări, proiecte şi mai puţin vizează modul în care vă îndepliniți îndatoririle. Relaţiile socio-profesionale sunt destul de imprevizibile.
Rac
O veste din străinătate vă poate pune pe gânduri. Banii de care dispuneți sunt insuficienţi pentru planurile de călătorie sau sunteți nevoit să achitaţi de urgenţă unele datorii mai vechi. Pe de altă parte ar fi bine să vă gândiți la completarea studiilor personale şi profesionale, pentru a avea acces la colaborări mult mai profitabile.
Leu
Ziua vă aduce în atenţie plata facturilor şi a altor tipuri de datorii restante. Din cauza partenerului de viaţă, de afaceri sau colaboratorilor s-ar putea să fiți nevoit să plătiți daune de pe urma acestora. Sunt sume mici deocamdată, dar fiți prudent. Dozaţi-vă eforturile şi îndepliniţi-vă sarcinile socio-profesionale fără a cere prea mult ajutor din partea altora.
Fecioară
Relaţiile parteneriale sunt încordate. Există nemulţumiri şi neînţelegeri legate de sarcinile fiecăruia în cadrul unor activităţi comune. Atenţie că sunteți obosit, iar mentalul vă ajută puţin. Ascultați părerile celorlalţi şi acordați-le deocamdată credit. Partenerul de viaţă vă poate reproşa faptul că sunteți prea implicat în treburile personale.
Balanţă
La serviciu se anunţă multă forfotă. Fiți prudent, deoarece sunteți destul de distrat şi riscați să gafați în relaţiile cu ceilalţi. Ar fi bine să vă dozați eforturile, pentru că organismul este obosit. Sănătatea aparatului circulator este vulnerabilă, însă evitați pe cât posibil tratamentele medicale clasice, analizele şi intervenţiile chirurgicale. Sunt momente pasagere.
Scorpion
Ziua vă aduce în atenţie relaţia cu persoana iubită şi cu copiii. Tensiunile sunt la cote maxime, de aceea fiți prudent şi ţineţi-vă firea. Anturajul celor dragi, acţiunile şi planurile lor de viitor vă pot strica propriile planuri, însă ar fi bine să ascultaţi părerile şi doleanţele lor. Pentru a vă detaşa de tumultul cotidian, rezervaţi-vă momente pentru un hobby.
Săgetător
Sunt momente bune pentru activităţi gospodăreşti şi pentru planuri legate de casă şi familie. Cu toate că dialogurile cu cei dragi sunt distorsionate, ați putea să fiţi mai înţelegător cu puţin efort şi bunăvoinţă. Neînţelegerile pornesc de la bani, pentru că toţi cei din preajmă se bazează mult pe veniturile dumneavoastră din munca proprie.
Capricorn
Se întrezăresc multe drumuri, însă pe distanţe scurte. Pot intra în discuţie şi demersurile necesare unei vacanţe. O rudă sau un prieten apropiat vă poate solicita ajutorul, însă mai întâi rezolvaţi-vă treburile personale. Sunteți emotiv şi foarte uşor puteți fi păcălit de mărturiile celorlalţi.
Vărsător
Veniturile din munca desfăşurată la un serviciu vi se pot rotunji. Însă cum vin banii, aşa se şi duc. Se pare că deja ați planificat cheltuieli serioase. Recomandabil este să fiți cumpătat şi să evitaţi cheltuielile extravagante. Pe de altă parte, în sfera profesională sunt tot felul de schimbări, conflicte ascunse şi cu greu le puteți desluşi.
Peşti
Foarte uşor treceți de la o stare la alta! Dozaţi-vă eforturile şi ocupați-vă doar de treburile personale. Sunt momente favorabile pentru a începe o dietă de sezon, un program de exerciţii fizice uşoare sau pentru a vă schimba garderoba. Sunteți cufundat în gânduri şi ar fi bine să evitaţi dialogurile importante şi spaţiile aglomerate.