CE Oltenia, tot fără buget. Dispar și voucherele? "Îmbârligă lumea!"

Suntem la jumătatea lunii aprilie, dar încă nu a fost aprobat bugetul Complexului Energetic Oltenia! Legea prevede că acest lucru se poate întâmpla până la 15 iulie, așa că multe sunt incertitudinile salariaților. Una privește tichetele de vacanță. Sunt șanse mici să le mai primească la valoarea de anul trecut, adică de 3.000 de lei.
Președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, a declarat într-un interviu la Radio Infinit că oricum "voucherul e o păcăleală".
"Cert este că cei din companie au spus că vor prinde acele sume pe alte capitole și vom vedea la timpul respectiv cum le vom da. Vouchere de vacanță nu mai putem da sau putem da, dar îmbârligă lumea, adică la unii dai și la unii nu și dai foarte puțin, 800 de lei față de 3000 de lei, cum a fost anul trecut, e nesemnificativ.
Voucherul e o păcăleală, e 1600 de lei, dar 800 de lei trebuie să pună salariatul. Trebuia să treacă în lege că e de 800 de lei, nu de 1600 de lei, dar asta e păcăleala politicienilor din România, zic că îți dau, dar îți dau de la tine”, a declarat Dumitru Pîrvulescu, la Radio Infinit.
Vizualizări: 1,685
Distribuie Trimite pe WhatsApp