Maşini noi pentru șefii din CE Oltenia
Complexul Energetic Oltenia a achiziționat opt autoturisme Skoda Kamiq 4×4. Valoarea unui astfel de autoturism depășește 20.000 de euro, în preț fiind inclusă prima de casare și un ecobonus.
Mașinile se află în curtea companiei energetice și fac parte dintr-un contract încheiat anul trecut, fiind achiziționate prin programul de stimulare și înnoire a parcului auto național 2020-2024.
Valoarea totală a acestor autoturisme a fost de 764.000 de lei, fără TVA.
Contractul a fost atribuit, în octombrie, anul trecut, firmei Porsche Inter Auto SRL din București.
O parte din bani plătiţi pentru aceste maşini sunt din prima de casare a unor autoturisme mai vechi pe care compania le-a valorificat prin programul ,,Rabla”, la care se adaugă niște ecobonusuri, în funcție de emisiile autoturismului.