Luptătorii juniori de la CSM Târgu Jiu, la un pas de podium!

Luptătorii juniori de la CSM Târgu Jiu au fost la un pas de podium la Finala Campionatului Național Individual de Lupte pe Plajă Juniori 4 și U15. Întrecerile s-au desfășurat în perioada 21-25 iunie, la Costinești.

Amelian Istrătescu și Yanis Peciuc au fost foarte aproape de medaliile de bronz. Cei doi sportivi, pregătiți de Mădălin Gorjeanu au ajuns în finalele pentru medaliile de bronz, a informat csmtargujiu.ro.

”Am ajuns prin Yanis Peciuc și Amelian Istratescu să luptăm în finalele pentru bronz, pe care din păcate le-am pierdut. Sportivii noștri au avut o evoluție curajoasă, dar la luptele pe plajă orice mică greșeala duce la pierderea meciului. Nu este o tragedie, am acumulat experiență și ne vom întoarce cu siguranță mai puternici!”, a declarat după competiția de la Costinești, antrenorul Mădălin Gorjanu, coordonatorul secției de lupte a CSM Târgu Jiu.

La startul evenimentului sportiv de la malul mării, CSM Târgu Jiu a fost reprezentat de 3 luptători la diferite categorii de vârstă și greutate. Yanis Peciuc a intrat în competiție la juniori U13, dar și la U15, la categoria 44 de Kg. Nicoale Curcă a intrat în concurs la juniori U13, la categoria 60 de Kg. La categoria de vârstă U15, CSM Târgu Jiu a fost reprezentat și de Amelian Istrătescu, la categoria 75 de Kg, care s-a aflat la debutul într-o astfel de competiție. Amelian, deși aflat la debutul într-o astfel de competiție a fost foarte aproape de o medalie. Mădălin Gorjanu, antrenorul tinerilor luptători de la CSM Târgu Jiu, consideră că elevii săi au făcut un turneu bun la malul mării și este convins că aceștia vor intra în lupta pentru medalii și la viitoarele competiții.

Vizualizări: 306

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: