Lelia Dumbravă-Dodoacă, dascălul căruia copiii îi spun mamă
Lelia Dumbravă-Dodoacă munceşte în învăţământ de mai bine de 30 de ani şi nici după ce a crescut sute de generaţii de copii pasiunea cu care se dăruieşte muncii sale nu a scăzut. Copii îi spun de multe ori mamă, ea fiind cea care petrece zilnic mai mult de şase ore cu ei, pregătindu-i să treacă spre următorul nivel atât din punct de vedere social cât şi psihic. Având în spate şi o pregătire psiho-pedagogică, Lelia Dumbravă spune că este foarte uşor să lucrezi cu preşcolarii pentru că se pot forma după sufletul tău.
Absolventă a liceului pedagogic din Târgu Jiu, Lelia Dumbravă-Dodoacă, şi-a început cariera la casa de copii de la Novaci, unde a rămas nu mai puţin de cinci ani, timp în care a format sute de copii rămaşi orfani şi care astăzi sunt oameni de bine. „Eu am fost cea care a ales să rămân la casa de copii de la Novaci, am revărsat asupra lor toată dragostea mea cu atât mai mult cu cât eram tânără, necăsătorită, nu aveam alte griji. Şi acum, după mulţi ani, ei au rămas sufletul meu, chiar mă mai întâlnesc pe stradă acum, ei deja sunt oameni în toată firea şi constat că au crescut frumos”, a declarat Lelia Dumbravă-Dodoacă.
De mai mult de 20 de ani se ocupă de preşcolari, fiind educatoare la grădiniţa „Constantin Brâncuşi”. „La rândul meu am două fete, amândouă stabilite în Timişoara, una cadru didactic, cealaltă în domeniul informaticii. În lipsa fetelor mele, copiii sunt viaţa mea, mă reprezintă şi mă fac să mă simt mereu tânără când sunt în preajma lor cu atât mai mult cu cât sunt de un optimism rar întâlnit”, a declarat doamna Lelia.
Şi cum educatoarele nu duc lipsă niciodată de inventivitate dar mai ales creativitate, Lelia Dumbravă are deja o colecţie de 30 de poezii scrise încă din perioada când era membră activă a cenaclului „Muguraşii”. „În principiu am abordat teme legate de iubire, natură, copilărie, filosofice, rugăciune. Am început deja să fac demersuri să pot să public o carte cu ele pentru că îmi sunt foarte dragi. Parcă aş avea sufletul mereu tânăr”, a mărturisit Lelia Dumbravă-Dodoacă.
Când nu este la grădiniţă, aceasta preferă să îngrijească florile şi chiar are o seră la casa de la ţară. „Îmi plac plantele nespus de mult, am o mică seră de flori pe care le îngrijesc când am ocazia. Îmi plac foarte mult magnoliile mov, lalelele şi crizantemele”, a precizat doamna Lelia.
O altă mare dragoste a educatoarei au rămas goblenurile, obişnuia să coase în tinereţe ajungând în prezent la 28 de goblenuri, majoritatea având ca temă peisajele, dar şi icoane.