Lansare de baloane în Parcul Coloanei fără Sfârşit
Ziua Internaţională a Voluntariatului, eveniment care se sărbătoreşte în fiecare an în data de 5 decembrie, va fi marcată într-un mod aparte de Asociaţia pentru Democraţie, Educaţie, Respect (ADER). Miercuri, în Parcul Coloanei fără Sfârşit din Târgu Jiu vor fi lansate 33 de baloane, câte un balon pentru fiecare an care a trecut de la declararea zilei voluntarilor.
Evenimentul va avea loc de la ora 13:00. „Fiecare balon va purta spre cer dorinţele voluntarilor, înscrise pe acestea, celebrând astfel eforturile depuse de-a lungul unui an de a împărtăşi cu ceilalţi valorile pe care le preţuiesc”, a declarat Ştefan Ghimişi, preşedintele ADER.
Asociaţia a derulat mai multe proiecte în domeniul educaţiei, sănătăţii şi tineretului şi numără peste 60 de voluntari. Tema acestui an este „Voluntarii construiesc comunităţi reziliente” şi celebrează eforturile de voluntariat care întăresc participarea locală şi rezistenţa comunităţii în faţa dezastrelor naturale, a stresului economic şi a şocurilor politice.