Dăruieşte de Crăciun, cu sprijinul studenţilor
Studenţii din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu organizează şi în acest an o campanie umanitară cu prilejul sărbătorilor de iarnă. Campania „Dăruieşte de Crăciun” îşi propune ca, până pe 17 decembrie, să determine studenţii să se implice în colectarea de hăinuţe, rechizite, dulciuri, jucării şi produse alimentare. Acestea vor ajunge la copiii care provin din familii fără posibilităţi materiale, precum şi la copiii din centrele de plasament.
Iniţiativa este a Ligii Studenţilor, care organizează pentru a opta oară o astfel de campanie la nivelul judeţului Gorj. (A.A.)