Jucător al Universității Craiova, în depresie!

Un jucător al Universității Craiova pare să fie extrem de afectat de situația în care se află. Andrei Ivan nu trece printr-o perioadă bună din punct de vedere fotbalistic și e afectat de ceea ce se spune despre el.

După venirea lui Alexandru Mitriță la Universitatea Craiova, Andrei Ivan și-a pierdut postul de titular la gruparea din Bănie. Mai mult, atacantul nu a impresionat nici atunci când a fost introdus pe teren din postura de rezervă.

Andrei Ivan a fost eliminat în prelungirile partidei jucate de Universitatea Craiova cu U Cluj, scor 1-1, iar fotbalistul a fost aspru criticat. Acest a reacționat cu un mesaj postat pe rețelele de socializare prin care dovedește că nu trece prin cea mai bună perioadă din punct de vedere mental.

 „Eu mi-am ales calea, iar tu ai ales să fii eroul. Și vor râde de tine o vreme oamenii din acest oraș, dar un singur lucru pe care îl adoră mai mult decât un erou este să-l vadă pe acesta cum greșește, căzând, cum încearcă murind. În ciuda a tot ce-ai făcut pentru ei, în final te vor urî”, este mesajul transmis de Andrei Ivan prin intermediul unui videoclip postat pe rețelele de socializare.

Unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Andrei Ivan este Sorin Cârțu. Fostul președinte al Universității Craiova l-a atacat pe atacantul lui Mihai Rotaru după eliminarea din meciul cu U Cluj.

„Greșelile mari se fac de jucători foarte importanți, care sunt și bine plătiți. Când dai gol sau primești gol în minutul 90, atunci este noroc sau ghinion. Cu Andrei Ivan, nu știu… eu i-am atras atenția public… ar fi cea mai mare greșeală a lui să treacă în partea asta a blazării, să facă pe indiferentul.

La calitățile pe care le are, el trebuie să se bată pentru a-și reface capitalul de imagine și lumea să-l îmbrățișeze, să-i aducă elogii, să spere la reușitele lui. Dacă tratezi aceste meciuri așa… este inadmisibil. Dai naștere la toate polemicile”, a spus Sorin Cârțu, la ProSport Live.

Vizualizări: 6,272

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: