Fostă echipă de Liga 1, intrată în faliment, își vinde pe bucăți stadionul!

O fostă campioană din Liga 1, care are un titlu național și elimina din Europa League pe Lyon și West Ham, în două ocazii, a dispărut complet din fotbal. Din Astra Giurgiu au mai rămas doar rămășițe ale clubului iar acum stadionul se vinde pe bucăți.

Fosta campioană, Astra, se vinde pe bucăți și scoate la licitație o peluză a stadionului din Giurgiu, dar și alte bunuri ale societății.

Dezafiliată de FRF și incapabilă să mai reziste măcar cu grupe de copii și juniori, fosta echipă a magnatului Ioan Niculae nu mai există în prezent nici în ligile județene, după excluderea din Liga 3 din prima parte a sezonului trecut.

AFC Astra Giurgiu se află în reorganizare judiciară, procedură sub care mai multe bunuri ale clubului sunt scoase acum la licitație prin societatea de insolvență Țigănuș Anton&Radu Țigănuș din Focșani.

Ioan Niculae a finanțat ridicarea peluzei de la Giurgiu, care va fi scoasă acum la licitație. Cel mai bizar e că, printre altele, ajunge la vânzare numai peluza stadionului din Giurgiu! Este vorba despre 20 de gradene și 2.372 de locuri, pentru care prețul de pornire va fi de 1.101.691 euro! Capacitatea totală e de 8.500 de scaune.

Totul se explică prin faptul că, în 2013/2014, Ioan Niculae a finanțat ridicarea respectivei tribune, astfel încât arena să ajungă la standarde de omologare europene pentru ca Astra să poată disputa lângă Dunăre partidele din cupele continentale.

Pe stadionul din Giurgiu, ”Marin Anastasovici”, își dispută meciurile de acasă echipa nou-promovată în Liga 3 SCM Dunărea Giurgiu, clasată pe locul 4 din 10 în Seria a 4-a, cu 9 puncte acumulate în primele cinci runde.

Pe lista licitației mai sunt vestiarele și trei Mercedesuri.

Vizualizări: 2,979

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: