Jucător al ACS Viitorul, disputat de trei echipe din Liga 1
CFR Cluj, UTA şi FCU Craiova sunt echipele care îl doresc pe Daniel Paraschiv de la ACS Viitorul Târgu Jiu. Paraschiv a avut oferte şi de la alte echipe din prima ligă, UTA fiind însă prima care s-a interesat de jucător, încă din iarnă.
Atacantul de 22 de ani al echipei ACS Viitorul Târgu Jiu, Daniel Paraschiv, este dorit de CFR Cluj dar ar putea ajunge la FCU Craiova, campioana Ligii 2 în 2021, nou-promovată în Liga 1. Paraschiv a fost dorit şi de UTA dar interesul arădenilor a scăzut după ce clujenii de la CFR şi-au exprimat intenţia de a-l transfera. Din informațiile celor de la ProSport, oficialii celor de la CFR Cluj, care îl doresc Daniel Paraschiv la gruparea ardeleană, au aflat că vârful în vârstă de 22 de ani este în negocieri avansate şi cu echipa lui Adrian Mititelu.
Evoluțiile bune din ultimele două sezoane ale atacantului adus de la Oradea la ACS Viitorul au atras atenția cluburilor din prima ligă, inclusiv a campioanei CFR Cluj, cu care acesta era în negocieri de mai mult timp, după cum s informat liga2.ro.
Jucătorul este originar din Brașov şi a avut un sezon bun la Târgu Jiu, reușind să marcheze 9 goluri în cele 24 de meciuri de Liga 2 în care a evoluat pentru ACS Viitorul în stagiunea recent încheiată. În plus, a înscris de 4 ori în cele 5 jocuri de Cupa României din această ediție.
Mai multe cluburi din Liga 1 dar şi Petrolul, din Liga 2, l-au urmărit în acest sezon şi l-au ofertat pe Paraschiv. Şansele de a ajunge la echipa din Ploiești sunt acum reduse dar acolo a ajuns totuși un jucător de la ACS Viitorul, Darius Buia.