Joacă fără obiectiv în Liga 2 dar influenţează clasamentul
Un număr de cinci formaţii din Liga 2 dintre cele 20 aliniate la start în acest sezon nu au nici un obiectiv adevărat pentru acest sezon, decât, probabil, salvarea de la retrogradare. Totuşi aceste formaţii fără drept de promovare influenţează, prin rezultatele lor, parcursul celorlalte formații din competiție, unele care își propun chiar promovarea în prima ligă.
După startul noului sezon FRF a răspuns solicitării jurnaliştilor de la liga2.ro, precizând că există o serie de cluburi de drept public care evoluează în eşalonul doi. ”În urma solicitării dumneavoastră, vă informăm că următoarele participante în Liga 2, sezonul 2022-2023, sunt cluburi de drept public: Clubul Sportiv al Armatei, CSM Slatina, CSC Dumbrăvița, CS Minaur Baia Mare, CSC 1599 Şelimbăr”, a transmis, către Liga2.ro, Biroul de Presă al Federației Române de Fotbal.
Totuşi, acestor cinci echipe nu le este interzisă accederea în play-off, în cazul în care sportiv reușesc calificarea în această fază a campionatului în care se decid promovatele. În sezonul trecut de Liga 2, 2021-2022, Steaua a participat în play-off fără drept de promovare, în timp ce CS Comunal Șelimbăr a țintit și ea la play-off până aproape de finalul sezonului regulat, însă a mers în play-out. Steaua s-a clasat chiar pe locul 4, care ducea la baraj de promovare, însă FRF nu i-a permis, regulamentar, participarea, locul ei în această dublă manșă cu o echipă din Liga 1 (Chindia) fiind luat de următoarea clasată, Concordia Chiajna. Echipa din Ghencea a mers la TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne) pentru a opri disputarea acestui baraj, însă i s-a dat dreptate federației. În noul sezon Steaua și CS Comunal Șelimbăr, continuă în Liga 2 și vor avea același statut, de echipe de drept public, fără drept la promovare, însă acestora li s-au alăturat alte trei cluburi nou-promovate în această vară, cele din Slatina, Dumbrăvița și Baia Mare. Noul sezon va fi, astfel, și mai afectat de prezența acestor echipe care nu-și pot propune mai mult decât menținerea în Liga 2. În cazul în care acestea se vor califica la finalul sezonului regulat, după 19 etape, în play-off, accesul lor în această grupă care determină promovatele sau echipele care merg la baraj nu poate fi interzis. ”La fel ca în sezonul precedent, nu există nicio prevedere legală care să interzică unui club de drept public participarea în play-off-ul Ligii 2 sau câștigarea competiției”, a mai , către Liga2.ro, Biroul de Presă al Federației Române de Fotbal.