Iordache: Cârcotașii de la PSD să-l aducă pe ministrul muncii să rezolve problema 197
Au fost multe critici din partea PSD, după vizita ministrului energiei, Sebastian Burduja, și multe laude din partea sindicaliștilor din CE Oltenia. Ei au fost mulțumiți de întrevederea cu ministrul, care a promis că până pe 15 octombrie va pune pe masa Comisiei Europene argumente datorită cărora trebuie prelungite termenele de închidere ale energiei pe cărbune. Deocamdată va fi creată o comisie în care să se identifice argumentele potrivite.
Senatorul Ion Iordache spune că cei de care au criticat sunt ”cârcotași” de la care au pornit multe probleme ale companiei.
El a mai spus că la întâlnirea cu ministrul energiei au fost invitați și pesediști, dar au declinat invitația.
”Cârcotașii și care stau deoparte doar să vorbească, sunt parte din sistemul ăsta care a care a dus compania aici. Vă spun că a fost invitați personal de către dl. ministru și cei de la PSD, prin dl. Weber, care a și recunoscut că a fost sunat de către ministru. Bineînțeles, aleg soluția să stea deoparte și să critice. Niciodată nu își asumă și este un lucru foarte păgubos pentru județul nostru și pentru companie. De fapt, marea problema noastră de la ei apare de la acești cârcotași, care doar stau deoparte. Să pună și ei mâna și să vină, să fie alături, să-și asume și ei decizii, dar nu vor să-și asume, vor doar să găsească de fiecare dată vinovați în altă parte”, a spus acesta la Radio Infinit.
Președintele PNL Gorj transmite liderului PSD Gorj, Mihai Weber, că ar trebui să programeze vizita ministrului muncii în Gorj, membru PSD, și să rezolve o dată pentru totdeauna problema legii 197: ”Eu cred că datoria lor este să aducă pe ministrul lor, care este ministrul muncii, să rezolve problema legii aplicării legii 197 pentru toate categoriile de oameni care ar trebui să fie beneficiari și să beneficieze de toate acele măsuri. Asta cred că e de datoria lor și despre asta trebuie să vorbească”.